Despre fenomenul manelizării în rândul tinerilor, la UPA din Iași

tanar-in-romania-noi-valori-noi-identitati-sabina-adina-luca-fotoDespre valorile tinerilor de astăzi, consumul cultural, despre civism și participare politică și, nu în ultimul rând, despre caracteristicile adolescenților și impactul consumului de manele reprezintă aspectele la care face referire volumul Tânăr în România. Noi valori, noi identități, coordonat de Sabina-Adina Luca și lansat la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași, în cadrul Simpozionului Național „Descentralizarea, între eficiență administrativă și mitologie.

Cartea a fost prezentată de Conf.univ.dr. Tudor Pitulac, Președintele Consiliului de Administrație de la UPA, care a lăudat efortul coordonatorului și diversitatea contributorilor.

”Este un volum de nișă, dedicat analizei sociologice a segmentului tânăr cu vârsta între 18 si 35 de ani, privilegiind abordarea aspectelor legate de manelizare. Ce găsim în volum? Abordări comparate care includ și analize, în contextual cărora metodologia calitativă este ușor preponderentă, ceea ce este, de altfel, întemeiat”.

tanar-in-romania-noi-valori-noi-identitati-lansare-foto-iasi-upa-2013Lect.univ.dr. Constantin Ilaș, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice și Administrative, a declarat că volumul i-a atras atenția încă de la titlu, expresia ”noi valori” fiind o preocupare personală mai veche.:

”Am putut identifica tema cărții, întrebarea de la care s-a plecat: În ce măsură consumul de bunuri simbolice, de orice tip ar fi acestea, produce efecte și modelează nu atât identitatea și percepția observate, cât mai ales cele care provin din aceste comportamente și din acțiunile sociale?. Mai mult, domeniul în care se plasează studiile din volum e acela al nisipurilor mișcătoare specifice sociologiei și antropologiei sociale”, a precizat acesta.

Coordonatoarea volumului, Lect.univ.dr.Sabina-Adina Luca, cadru didactic la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a mărturisit celor prezenți de unde anume a pornit ideea acestei cărți:

”Tot demersul de cercetare a început în 2010 cu un grant finanțat de CNCSIS. Nu eram siguri, la început, că vrem să mergem pe această linie, dar am spus că acest fenomen al manelizării merită o analiză și o cercetare profundă. Volumul nu conține doar studii legate de acest aspect, sunt texte care ating zona politicului, iar altele se mențin pe zona consumului cultural”, a conchis coordonatoarea cărții.

INFO

UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IAŞI

Web: www.upa.ro; www.fapa.ro ; E-mail: office@upa.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Zilele Nordului 2017: Peste 8.000 de participanți din țară și străinătate, prezenți la festival

Seminar de parenting pentru copii fericiți și părinți liniștiți

Aventuri offroad cu ATV-uri Linhai

Cercetări arheologice sistematice la Scanteia, Iasi

Scrie un comentariu: