Scaunele din fața scenei amplasate pe bulevardul Ștefan cel Mare s-au umplut de muzică și veselie în cea de-a doua zi a Serilor FIE de sâmbătă, 15 iunie. Compozitorul Romeo Cozma și umoristul Florin Constantinescu și-au apropiat publicul începând cu ora 20.30 prin poveștile, întâmplările și amintirile adunate într-un mănunchi de ani.
Astfel, au reușit să demonstreze că „se poate face într-adevăr performanță pornind din capitala culturală a României, Iașul”, după cum a spus Andrei Giurgia, moderatorul discuției. Numele invitaților au fost asociate cu umorul și muzica de calitate care s-au născut în capitala Moldovei în perioada comunistă.
Dialogul a dezvăluit punctul comun al celor doi invitați, reprezentat de Casa de Cultură a Studenților, locul în care cei doi s-au lansat în anii ’80. Umoristul Florin Constantin își amintește nașterea trupei Divertis ca fiind o „inconștiență pe care nu aș mai risca să o repet acum, la momentul respectiv ajutată de complicitatea oamenilor” care i-au susținut pe cei „trei nebuni”.
VEZI CUM A FOST LA PRIMA SEARA FIE, INVITAT RADU BELIGAN
În viziunea acestora, vremurile erau marcate de „o foame extraordinară de cultură, fiind printre puținele metode în care puteai să te rupi de tristețe”. Compozitorul Romeo Cosma a subliniat faptul că, deși jazz-ul era considerat un gen de muzică marginalizat, reprezenta de fapt „un simbol al libertății, o modalitate de a evada prin sunete, prin plăcere”. Dincolo de aspectele pozitive ale vremurilor încărcate de cultură, cei doi invitați au respins ideea de nostalgie, lucrurile bune fiind acoperite de foarte multe rele și frică. „De apreciat este faptul că oamenii se îndrăgeau și se iubeau mai mult, fiind liniștiți în sărăcia lor”, a concluzionat umoristul Florin Constantin.
Romeo Cozma este profesor, compozitor și pianist român, fondator al Clubului de jazz „Richard Oschanitzky” de la Casa de Cultură a Studenților din Iași, recunoscut pentru varietatea de genuri și stiluri abordate în creația muzicală, iar Florin Constantin este membru și întemeietor al grupului de umor Divertis, alături de Toni Grecu și Doru Antonesi.
Serile FIE sunt organizate în parteneriat cu Ziarul de Iași, liderul presei ieșene.
Mădălina OLARIU