Deschiderea stagiunii 2015-2016 la Teatrul National Iasi

sala-teatrul-national

Teatrul Naţional ieşean se pregăteşte pentru deschiderea oficială a stagiunii 2015-2016 cu premiera spectacolului Schimbarea, un scenariu teatral de Nic Ularu inspirat de texte de Daniil Harms şi Franz Kafka. Premiera va avea loc pe 12 septembrie, la Teatru³, de la ora 19.00, a doua reprezentaţie fiind programată  în ziua următoare.

Alături de Nic Ularu, cei care au dat viaţă acestui spectacol sunt actorii Ada Lupu, Doru Aftanasiu, Puşa Darie, Haruna Condurache, Constantin Puşcaşu, Cosmin Panaite. Ana Teodora Popa (sound design), Ivona Lucan (asistent regie) şi Irina Creţu (sufleur) completează echipa care aduce pe scenă spectacolul.

Sala Mare se deschide cu ultima premieră a stagiunii trecute, spectacolul Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Claudiu Goga (decor: Ştefan Caragiu, costume: Lia Dogaru, machiaj: Minela Popa). Spectacolul este programat pe 27 septembrie, de la ora 19.00.

Ca şi în ceilalţi ani, începutul stagiunii vine cu multe participări ale Teatrului Naţional la cele mai importante evenimente teatrale ale toamnei. În luna septembrie, trupa ieşeană este invitată de către Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău la evenimentul de anvergură Reuniunea Teatrelor Naţionale. În cadrul Reuniunii, Teatrul ieşean va fi prezent cu spectacolele Vizita bătrânei doamne (23 septembrie, ora 18.30, Sala Mare a Teatrului Naţional Chişinău) şi Colivia de Georges Feydeau, în regia lui Cristian Hadji-Culea (24 septembrie, de la 18.30, Sala Mare a Naţionalului din Chişinău).

Biletele se pot achizitiona de la Agenţia Teatrală (tel. 0232 255 999), online de pe www.eventim.ro şi din reţeaua magazinelor partenere: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești.

VEZI PROGRAMUL LUNII SEPTEMBRIE

INFO

TEATRUL NAŢIONAL „VASILE ALECSANDRI” IASI   Fondat în 1840

Adresa: Str.Agatha Bârsescu, nr. 18, cod 700074, Iaşi, IAŞI

Tel. 0232 267824

E-mailtniasi@yahoo.com

WEB: www.teatrulnationaliasi.ro

FB: www.facebook.com/TNIASI

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: