David Alexandru a castigat locul III la “Dream Car Art Contest” 2016.

David Toyota 2016

”Balanceyota”, de David Alexandru

Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică” anunță cu bucurie că artistul plastic ieșean David Alexandru , cu vârsta de 10 ani a câștigat locul al III-lea la faza națională a Concursului inițiat de firma Toyota România, intitulat „Dream Car Art Contest” 2016.

Lucrarea sa intitulată „Balanceyota”, vrea să atragă atenția asupra fenomenului încălzirii globale și la faptul că este necesară asigurarea unui echilibru între zonele calde și zonele reci ale Terrei, în așa fel încât fiecare zonă să-și păstreze caracteristicile naturale.

Nu numai lucrarea este reușită, dar și ideea aflată la baza lucrării lui David este foarte actuală si originală, sugestiv transpusă în desen și culoare, autorul transmite astfel un mesaj puternic la nivel vizual, fiind o plăcere să privești și în același timp să o descoperi (la nivel de mesaj).

David a obținut locul III la categoria de vârstă 7-11 ani, categoria a II-a. Din informațiile noastre, la această competiție au participat cca 3000 de concurenți din toată țara. Și anul trecut , David a participat la această competiție, obținând locul I, la categoria sa de vârstă cu lucrarea intitulată „Happyota”.

David Toyota 2015

“Happyota” de David Alexandru

Locul III obținut de David anul acesta îi asigură un loc la jurizarea internațională a lucrărilor, jurizare care se va desfășura în Japonia.

Comunitatea ieșeană trebuie să fie alături de David, trebuie să-l încurajeze și să-l susțina , mai ales că el reprezintă cu succes Iașul în diverse competiții interne și internaționale. Comunitatea ieșeană trebuie să cunoască aceste succese , trebuie să se bucure de ele și să se bucure că din rândul ieșenilor se remarcă atât de frumos, cu rezultate ce confirmă talentul său deosebit un copil de 10 ani cu care ne mândrim, David Alexandru.

Asociația „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi a fost înființată în cadrul Proiectului „Reabilitarea și dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia”, proiect premiat  în anul 2012 cu premiul Uniunii Europene si al organizației europene Europa Nostra pentru Patrimoniu Cultural la secțiunea CONSERVARE.

INFO

www.toyota.ro/masinavisurilor

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Expoziţia de Fotografie „Ochiul ciclopului”, Dusa Ozolin @Galeria La Gard

„Proiecţiile minţii noastre” la Teatru FiX

FIE 2017 / Concert Nigel Kennedy

”VOID. Whiskey Tango Foxtrot” @Galeria apARTe

Scrie un comentariu: