”Dăruim de Sărbători” – eveniment caritabil în beneficiul copiilor și tinerilor cu autism

ancaar

Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (A.N.C.A.A.R.) – filiala Iași, împreună cu partenerii săi: Cluburile Lions Iași D, Lions Iași 2000 și Asociația Muzicală „Angeli”, organizează vineri, 16 decembrie 2016, ora 18.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” Iași, spectacolul caritabil “Dăruim de Sărbători”.

Scopul evenimentului este strângerea de fonduri necesare terapiilor specifice pentru 30 de copii și tineri cu autism care vin zilnic la A.N.C.A.A.R. Iași.

Programul serii va fi deschis cu un concert susținut de Orchestra „Artes”, dirijor Aurel Balae, având-o ca invitată pe soprana Daniela Ștefania Ciocan, artist liric în cadrul Operei Naționale Române Iași. Copiii din Corurile „Angeli”, dirijor Mirela Palamariu și „Mini Angeli”, dirijor Ovidiu Manolache, ne vor încânta cu un concert de colinde, iar cei din grupul Just Smile vor încheia seara cu urări pentru noul an, în spriritul frumoaselor tradiții românești.

Îi aşteptăm pe ieşeni la acest eveniment care dorește să producă o schimbare în viața copiilor și tinerilor cu autism, acordându-le șansa de a beneficia de terapii care să îi ajute să se dezvolte. Fiecare dintre noi poate deveni un sprijin pentru un copil special pe care să-l accepte și să-l susțină”, ne-a declarat Carmen Ghercă, președinta A.N.C.A.A.R. Iași.”

Spectacolul va fi prezentat de Carmen Târnoveanu și susținut de următorii parteneri media: TVR Iași, Radio Romania Iași, Viva FM,  Ziarul de Iași, IasiFun și WINK Public Multimedia. Sponsor: Take&Eat.

INTRARE

Intrarea la spectacol se face pe bază de invitație. Prețul unei invitații este de 30 de lei, iar fondurile strânse din vânzarea lor vor fi donate A.N.C.A.A.R. Iași. Pentru detalii și rezervări: Carmen Ghercă, președinte A.N.C.A.A.R. Iași, Tel: 0729 914094, e-mail: contact@ancaar-iasi.ro

INFO

ANCAAR Iasi

www.ancaar-iasi.ro

www.facebook.com/ancaariasi.ro

PE ACEEASI TEMA:

Balul de Caritate “Crăciun din inimă de student”

Santa’s Eagles 2016

Targ de Craciun pentru copiii cu autism

4×4 / So Trupa / UN Youth Iasi Branch @Teatru Fix

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Opening Party la Tiki Village. Invitati: DJ Optik și Adrian Eftimie

Deschis la Distractie te provoaca la cel mai tare CONCURS de gatit in familie!

FIE 2017 / Weekend de muzica clasica cu participare internationala

”Supraviețuirea creştinului ȋn cetate” – o analiză la rece realizată de profesorii Adrian Papahagi şi Radu Preda

Scrie un comentariu: