„Dan Hatmanu – In Memoriam”, expoziție de pictură, grafică și structuri spațiale din colecția Muzeului de Artă Iași

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Direcția Județeană pentru Cultură Iași organizează, până pe 31 ianuarie 2020, expoziția de pictură, grafică și structuri spațiale „Dan Hatmanu – In Memoriam”, cuprinzând lucrări din Colecția Muzeului de Artă Iași. 

Spirit lucid şi analitic, Dan Hatmanu (1926 – 2018) a fost un observator fin și, totodată, incisiv al realităţii. Reprezentant strălucit al școlii ieşene de artă, artistul a ajuns, de-a lungul activității, la o adevărată sinteză a mijloacelor plastice, astfel încât fiecare detaliu din lucrările sale se metamorfozează în remarcabile idei sugestive.

Născut în satul Scobinți din județul Iași, la 31 octombrie 1926, Dan Hatmanu se evidenţiază în specificul Şcolii ieşene de pictură, prin talent și viziune artistică, abordând numeroase genuri și tematici. Artistul se autocaracteriza astfel:

Mă consider un artist modern, dar sunt în afara artei încărcate de reflexe exhibiționiste. Sunt dotat cu sensibilitate și subtilitate, cu ironie, autoironie și cu înclinații spre o înțelegere intelectuală a procesului artistic. Sunt împotriva oricărei forme de conformism. Sunt încărcat cu o mare tensiune și necesitate de reînnoire, aspirație către lirism și nostalgia copilului de altă dată”.

Muzeul de Artă din Iași tezaurizează un număr impresionant de lucrări de pictură și grafică semnate de artistul Dan Hatmanu, provenite atât din donații, cât și din achiziții. Fondul de lucrări deținut de Muzeul de Artă și purtând semnătura artistului Dan Hatmanu totalizează 160 de lucrări de grafică, 11 obiecte spațiale – inox, din seria „Mâna”, 88 de tablouri în ulei și o instalație – gemaille (din perioada studiilor sale în Franța). Artistul a abordat în aceste lucrări peisajul, portretul, autoportretul, compoziția și natura statică.

În anul 2003, la sediul Muzeului de Artă Iași, a fost organizată o amplă expoziție a artistului Dan Hatmanu, intitulată „Nostalgia fotografiei”. La finele anului 2019, când se împlinește un an de la trecerea sa în neființă, aceeași prestigioasă instituție de cultură a Iașului organizează o expoziție comemorativă cu lucrările deținute de muzeu și semnate de artistul Dan Hatmanu.

INFO

Palatul Culturii

Piata Stefan cel Mare si Sfant nr. 1, Iasi

contact@palatulculturii.ro

www.palatulculturii.ro

www.facebook.com/PalatulCulturiiIasi

PE ACEEASI TEMA:

Expozitia “Cucuteni 2020” | Iulius Mall Iasi

Expoziția internațională de pictură „Sărbătoarea primăverii”

Expoziția internațională de pictură „IARNA ÎN MOLDOVA”

”Ludos et color” – expozitie de pictura | Oana Daniela Dragoi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Off Road e-Bikes | Inițiere în Pădurea Bârnova

Dă pedale de plimbare

Cupa Companiilor la Ciclism

Turneul DREAM 2020, ediția a IV-a

Scrie un comentariu: