Dalai Lama despre el insusi: O introducere în filosofia şi învăţăturile sale, Editura Lifestyle

Dalai Lama este considerat cel mai important maestru şi învăţător spiritual al budismului, personificând cele mai înalte aspiraţii ale acestei bogate tradiţii vechi de peste 2 500 de ani. Cu profunzime şi simplitate, el a purtat învăţăturile pline de nuanţe ale lui Buddha până în cele mai îndepărtate colţuri ale planetei, influenţând vieţile a milioane de oameni.

La fel ca Buddha însuşi, cu chipul său mereu zâmbitor, el se adresează semenilor săi în moduri care rezonează cu stările lor sufleteşti şi cu realităţile cotidiene cu care se c! onfruntă. Procedând astfel, Dalai Lama a reuşit să facă accesibil budismul tuturor.

Această carte fascinantă adună extrase din cele mai elocvente scrieri şi discursuri ale Sfinţiei Sale. Explicând elementele învăţăturilor budiste şi practicile de bază ale meditaţiei, el caută totodată să reconcilieze ştiinţa modernă cu perspectiva budistă.

În final, Sfinţia Sa ne îndeamnă să celebrăm diversitatea şi să înţelegem interdependenţa dintre fiinţele umane, afirmând că spiritul Responsabilităţii Universale trebuie să guverneze toate relaţiile noastre în această lume tot mai fărâmiţată.

O introducere perfectă în filosofia budistă şi seculară a lui Dalai Lama, cartea de faţă ne dezvăluie mintea uneia dintre personalităţile emblematice ale omenirii.

DATE TEHNICE

Titlul original: In My Own Words

Publicată de: 2008 Tenzin Gyatso, HH The Dalai Lama with the Foundation for Universal Responsibility of HH The Dalai Lama. English language publication 2008 by Hay House Publication (India) Pvt. Ltd

Limba originală: engleză

Traducere de: Bogdan Vasilescu

Anul apariţiei: 2014

Format: 130 x 200 mm, paperback

Autor: Dalai Lama

ISBN: 978-606-8309-37-8

Nr. de pagini: 176

Editura Lifestyle, Colecţia: Trebuie să știi

INFO

Grupul Editorial Trei

Editura Lifestyle

www.lifestylepublishing.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Happy Halloween @Oxford Pub

Concursul de desene originale inspirate din scrierile lui Ionel Teodoreanu

Plimbare de ”groaza”… pe bicicleta

Bliss Pijama Party

Scrie un comentariu: