CURSURI de VARĂ pentru copii, în incinta Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea GOLIA, 10.07.2016-28.08.2016

Afis Cursuri Vara

Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi  în parteneriat cu Asociația „Generația Viitorului” Iași organizează în perioada 10.07.2016-28.08.2016, CURSURI de VARĂ pentru copii , în incinta Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea GOLIA.

Cursurile de Vară se adresează copiilor cu vârste între 4 și 14 ani , urmărind să le dezvolte abilitățile artistice, practice și imaginația.

În cadrul acestor cursuri , copiii vor învăța lucrul de mână , vor învăța să confecționeze obiecte din hârtie, sfoară și materiale reciclabile(ex.-PET-uri), dar pot veni și cu sugestii despre ce și-ar dori să învețe, sub îndrumarea D-nei Oana Strătulă și a D-nei Ștefania Munteanu.

Cursurile de Vară se adresează în special copiilor care au în familie o persoană cu dizabilități (copil sau adult), dar și celorlalți copii.
Cursurile sunt gratuite și se vor desfășura în zilele de Miercuri și Duminică între orele 10,30-12, într-o încăpere din cadrul Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea Golia, pusă la dispoziție de către Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi.
Copiii care vor participa la cursuri sunt încurajați să doneze o sumă cât de mică (2 sau 3 lei) în scopul achiziționării materialelor ce vor fi folosite.

La finalul Cursurilor de  vara, va avea loc o festivitate de premiere, în cadrul căreia Asociația „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi va oferi diplome tuturor copiilor participanți, dorind ca în acest fel să-i incurajăm și să-i stimulăm să participe la astfel de activități și pe viitor și să se folosească de cunoștințele acumulate.
Tot în cadrul festivității de premiere ,  Asociația „Centrul de Promovare Turistică” Iași le va oferi copiilor un spectacol de teatru de păpuși în Turnul Golia.

Asociația „Centrul de Promovare Turistică” Iași și Asociația  „Generația Viitorului” Iași  au colaborat pentru prima dată în cadrul Târgului handmade „De mărțișor la Golia” 2016.
Asociația  „Generația Viitorului” Iași  s-a înființat în 2012 , prin asocierea unui grup de părinți care au copii cu dizabilități din dorința de a deveni un sfătuitor pentru alți părinți aflați în aceeași situație, pentru a veni în sprijinul familiilor care au în grija  lor persoane cu dizabilități,  aflați în imposibilitatea fizică sau materială de a se îngriji și de a se întreține.

Asociația „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi a fost înființată în cadrul Proiectului „Reabilitarea și dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia”, proiect premiat  în anul 2012 cu premiul Uniunii Europene si al organizației europene Europa Nostra pentru Patrimoniu Cultural la secțiunea CONSERVARE.

Oana Strătulă –Președinte  Asociația “Generatia Viitorului” Iași
Telefon: 0747/94.14.84

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Balul Bobocilor 2017 / U.N.A.G.E Artium

Marionnette Show prezinta ”Iepurele si ariciul”

Canaf LIVE @RocknRolla

Folk si alte deliciii la Ospataria ”Ulita Veche”

Scrie un comentariu: