Curs gratuit de incondeiat oua si curs gratuit pentru invatarea colindelor de Florii

In dorinta de a pune in valoare nepretuitul tezaur al traditiilor noastre romanesti, Parohia Toma Cozma din Iasi lanseaza invitatie copiilor, tinerilor, dar si tuturor celor interesati sa se inscrie la Cursul gratuit de incondeiat oua, pe care l-a initiat printr-o frumoasa colaborare cu Asociatia Communio si Societatea Ortodoxa a Femeilor  Romane (SOFR).

Prima sedinta a avut loc sambata, 26 martie, la Biserica Toma Cozma si a debutat cu o scurta prezentare din partea doamnelor de la SOFR a semnificatiilor oului incondeiat in traditia ortodoxa romaneasca. Inca de la prima editie, Cursul de incondeiat oua s-a bucurat de participarea unui numar foarte mare de copii si tineri, care, sub indrumarea doamnei Dr. Eugenia Burdea si a doamnei preotese Ana Zabava, presedintele, respectiv, vicepresedintele Asociatiei Communio, au facut cunostinta cu faimoasele chisite (instrumentele pentru incondeiat oua) si s-au familiarizat cu tehnica de lucru, multi dintre ei avand satisfactia realizarii unor mici opere de arta.

Urmatoarea sedinta a Cursului Gratuit de incondeiat oua de la Biserica Toma Cozma va avea loc sambata, 2 aprilie, ora 13.00.

Tot in perioada urmatoare, la Biserica Toma Cozma se desfasoara in fiecare weekend CURSUL GRATUIT PENTRU INVATAREA COLINDELOR DE FLORII SI A CANTARILOR PROHODULUI sustinut cu ajutorul domnisoarei Daniela Mihaela Cojocaru, Castigatoarea Marelui Trofeu la Festivalul Mamaia 2010, laureata si la alte festivaluri nationale si internationale.

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: