Cristi Minculescu şi Iris, răsplătiţi cu săli pline şi ropote de aplauze pentru decizia de a fi “Din nou împreună”

Afis-Turneu-Iris

Din lista celor 14 orașe pe care le parcurge turneul național “Din nou împreună”, pe care Cristi Minculescu și Iris îl desfășoară în perioada 18 septembrie-15 octombrie 2015, primele 3 orașe au fost bifate cu succes.

Astfel, atât în cadrul concertului de la Pitești, cât și la Craiova și Timișoara, pe lângă momentele emoționante, în care Cristi Minculescu și Iris au cântat împreună cu publicul minute întregi din refrenele unor hituri precum “Cine mă strigă în noapte”, “Doamna în negru”, “Să nu crezi nimic” și “De vei pleca”, un alt moment memorabil, care a stârnit ropote de aplauze, a fost și solo-ul de tobe al lui Nelu Dumitrescu.

Mai mult, după fiecare spectacol, un număr de 10 fani, aleși în urma unei trageri la sorți organizate în fiecare sală de concert pe baza biletelor achiziționate, s-au întalnit în culise cu Cristi Minculescu și Iris, culegând autografe si făcând fotografii cu artiștii preferați.

M-am bucurat să văd cum suporterii noștri vechi vin acum la concertele noastre însoțiți de copiii lor. Încrederea lor neclintită în noi ne-a făcut să pornim din nou la drum în această formulă. Sper ca și în următoarele orașe să avem parte de cel puțin aceeași atmosferă ca la Pitești, Craiova și Timișoara. Următoarele concerte din cadrul turneului sunt în Cluj Napoca, Suceava, Iași și Bacău”, încheie Cristi Minculescu.

Marți, 29 septembrie, la Casa de Cultură a Studenților, Cristi Minculescu și IRIS așteaptă fanii ieșeni în număr cât mai mare, să cânte împreună hit-urile binecunoscute. Biletele pot fi cumparate de la casa de bilete a Casei de Cultură a Studenților, din rețeaua magazinelor Germanos, Orange, Vodafone și Diverta, dar și online, de pe www.iabilet.ro

INFO

Casa de Cultura a Studentilor

Str. V. Conta 30, Iasi

www.facebook.com/CCSIASI

Facebook Event

PE ACEEASI TEMA:

Spectacolul “Pledoarie pentru armonie”

ArgEnTango – ”Piazzolla, o poveste autentică” 2017 ajunge si la Iasi

Turneul Pianul Călător 2017 începe în ritm de VALS la Chișinău

Concurs international de Muzica, Dans si Teatru: ”Grand Competition”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Atelier de prins curaj @Bojdeuca lui Creanga

Intalnire cu un berar nomad @Beer Zone

Social Practice by Magnitude

Pacala si Tandala va asteapta la Bojdeuca lui Creanga

1 comentariu la “Cristi Minculescu şi Iris, răsplătiţi cu săli pline şi ropote de aplauze pentru decizia de a fi “Din nou împreună””

  1. Mihaela says:

    Nu-mi pot imagina cum ar fi fara ei; sunt o legenda vie pe care o indragim atatia!!

Scrie un comentariu: