Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași invită copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani la atelierul de educație muzicală „Crăciunul pe note muzicale”. Dacă așteptați Crăciunul cu nerăbdare, noi îl aducem mai aproape prin muzică, mișcare și ritm.
Timp de șase săptămâni, copiii vor învăța colinde specifice sărbătorilor de iarnă. Atelierele se vor desfășura în fiecare sâmbătă, în perioada 12 noiembrie – 17 decembrie a.c., în intervalul orar 11.00 – 13.00, la Sala de Artă și Referințe a Bibliotecii Județene (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin).
Vor fi acceptați doar copiii care vor dovedi că au aptitudini muzicale. Preselecția va avea loc la prima întâlnire, sâmbătă, 12 noiembrie, ora 11.00. Indrumători: Rada Cornea (canto-pian) și Raluca Zamfir (chitară-pian), elevi la Colegiul Național de Artă „O. Băncilă” Iași, voluntari ai Bibliotecii Județene.
INSCRIERE
Ultima zi de înscriere este 11 noiembrie, ora 12.00. Pentru înscrieri și detalii suplimentare la telefon 0332-110044, pe adresa de e-mail programe@bjiasi.ro sau direct la Serviciul Proiecte și Programe Culturale – Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi (Bd. Ştefan cel Mare nr. 10, Galeriile Comerciale, mezanin).
Participarea este gratuită pe baza permisului de intrare și în limita locurilor disponibile.
INFO
Biblioteca Judeţeană ”Gh. Asachi” Iaşi
Sediul central: Galeriile Comerciale “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, nr. 8-10
Tel/Fax: 0332/110044
E-mail: programe@bjiasi.ro
Web: www.bjiasi.ro