Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, prin Platforma de formare si cercetare interdisciplinara in domeniul arheologiei – ARHEOINVEST, organizeaza in perioada 10 – 11 iunie 2011, primul Congres de cercetari interdisciplinare in domeniul arheologiei, care va oferi posibilitatea participarii, cu comunicari si postere, a numerosi specialisti din diverse domenii de cercetare cu aplicabilitate in arheologie.
Prin organizarea acestui congres se doreste realizarea un schimb de informatii, la nivel academic, cu privire la diversele metode de investigare a siturilor si artefactelor arheologice, precum si un dialog interdisciplinar intre diferite categorii de cercetatori, doctoranzi, masteranzi si studenti.
Congresul va fi organizat pe cinci sectiuni, cu sesiuni de comunicari si postere:
1. Geoarheologie;
2. Bioarheologie;
3. Cronoarheologie;
4. Etnoarheologie si arheologie experimentala;
5. Investigatii stiintifice asupra artefactelor arheologice.
Lucrarile prezentate la Congres vor fi tiparite in cele doua publicatii ale Platformei Arheoinvest si Facultatii de Istorie, International Journal of Conservation Science si Studia Antiqua et Archaeologica .