Conferinţă susţinută de prof. univ. dr. Paul Michelson la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi și Academia Română, Filiala Iaşi – Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” organizează luni, 26 noiembrie 2018, conferinţa „Contribuţiile lui Alexandru Zub la istoriografia română”, ce va fi susţinută în limba română de prof. univ. dr. Paul Michelson, de la Huntington College, Statele Unite ale Americii.

Evenimentul se va desfășura cu începere de la ora 12.00, în Sala „Ştefan Procopiu” de la Palatul Culturii.

Acad. Alexandru Zub s-a născut pe 12 octombrie 1934, comuna Vârful Câmpului, jud. Botoşani, a absolvit, în 1953, Şcoala Pedagogică din Şendriceni, jud. Botoşani, iar în 1957 a devenit licenţiat în istorie, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Din 1973 este doctor în istorie, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. În perioada 1957 – 1958 a fost cercetător la Institutul de Istorie şi Filologie, Iaşi, iar între 1958 și 1964 a fost deținut politic (Iaşi, Jilava, Gherla, Balta Brăilei). Reîntors la Iași, a fost bibliograf la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, Iaşi (1964-1968), apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol”, Iaşi, fiind responsabil de colectivul de Istoria culturii (1968-1989). Din 1990 până în 2010 a fost Director al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi, al cărui Director Onorific este și astăzi. Din 2006 este membru titular al Academiei Române (după ce anterior, din 1991, fusese membru corespondent). De asemenea, în perioada 1990 – 2001 a fost Profesor al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În întreaga sa activitate, a publicat peste 1.500 de articole, eseuri, prefeţe, introduceri la volume de studii etc., a avut frecvente apariții la emisiuni radio şi televiziune, a urmat stagii de cercetare şi activităţi didactice în străinătate, a susținut prelegeri la diverse universităţi şi institute de cercetare din Europa şi Statele Unite. Membru fondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, deținător al Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer (2000), dar și al Crucii Casei Regale a României (2008), Doctor honoris causa al Universităţilor: „1 Decembrie 1918“ Alba Iulia (2005); „Dunărea de Jos“ Galaţi (2004); „Ştefan cel Mare“ Suceava (2004); „Ovidius“ Constanţa (2006), Professor Emeritus al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (2009), dar și Cetăţean de onoare al Municipiului Iaşi (2009).

Celebrul profesor şi istoric american Paul Michelson, de la Universitatea Huntignton – Statele Unite ale Americii, a fost un pionier a colaborării între istoricii români şi americani în timpul războiului rece, a deținut funcția de Preşedinte (2006-2009) al Society for Romanian Studies, al cărei Secretar este în prezent. Fost bursier Fulbright în România (1971 – 1973, 1982 – 1983, 1989 – 1990), Paul Michelson este interesat de istoriografia și istoria românească, dar și de dezvoltarea politică în secolele XIX-XXI, totalitarism și societățile post-totalitare. Cartea sa „Romanian Politics. 1859-1871. From Prince Cuza to Prince Carol” (1998) a fost selectată de către Choice Magazine drept unul din cele mai remarcabile volume academice ale anului, iar în 2000 a primit Premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române pentru aparițiile editoriale ale anului 1998.

Intrare liberă în limita locurilor disponibile.

INFO

Palatul Culturii

Piata Stefan cel Mare si Sfant nr. 1, Iasi

contact@palatulculturii.ro

www.palatulculturii.ro

www.facebook.com/PalatulCulturiiIasi

PE ACEEASI TEMA:

Serata „Procopiu” la Palat – „Medii magnetice de înregistrare – un secol de evoluție accelerată”

Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice 2018. PROGRAM

O comunitate a femeilor de afaceri care promovează valorile etice

Prelegeri despre viața și personalitatea unor mari oameni de știință

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

O colecţie cât o casă memorială

Concert de colinde susținut de Corul UNAGE Iași

Povești de Crăciun cu magicianul Marian Râlea

Din suflet de român – Spectacol Folcloric Caritabil

Scrie un comentariu: