Conferință inspirațională la Palat: „ABCivic – Startul Implicării Tale!” De Centenar, sărbătorim prin implicare

Joi, 29 noiembrie, la Palatul Culturii, în sala „Ștefan Procopiu”, între orele 17.30 – 20.00, 4 speakeri inspiraționali, din țară și din Iași, împărtășesc poveștile lor despre schimbare cu prilejul lansării „ABCivic – manual de cetățenie activă”.

„ABCivic – Startul Implicării tale” este o conferință inspirațională organizată de CIVICA în ajun de Centenar, pentru a sărbători ziua națională printr-o infuzie de încredere în comunitate și implicare. Printre invitați se numără Oana Preda, director executiv la CERE (Centrul de Resurse pentru participare publică), și Mircea Meriacri, coordonatorul grupului de lucru care a adus Iașului, titlul de Capitala Tineretului din România.

Alături de ei se vor afla Desirée Halaseh, jurnalist de călătorie și inițiatoarea PopUp Festival Cameral în Iași, alături de Corina Barbaros, lector la Departamentul de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași. Andrei Gabriel Stupu, omul prezentat de ziare ca una dintre fețele „generației care salvează România” va sosi în Iași și va modera discuțiile.

„ABCivic – manual de cetățenie activă” va fi lansat online în timpul conferinței, fiind un abecedar de
împuternicire cetățenească, care prezintă pe scurt cum funcționează instituțiile statului, ce drepturi stau ca așii în mâneca cetățeanului și cum poate oricine să inițieze și să navigheze campanii civice, pentru a conduce schimbarea. Bonus, manualul include și un capitol despre știrile false, flagelul de zi cu zi al lumii digitale.

Patru povești despre schimbare și comunități puternice

Conferința va fi deschisă de Corina Barbaros, care va vorbi despre uneltele și acțiunile simple prin care începe schimbarea de sus în jos, o schimbare sustenabilă și organică. În continuare, Oana Preda va povesti despre „Ce urmează după ABC. Cum îți păstrezi puterea, elanul și, mai ales, sănătatea mintală”. Oana va aminti despre victorii obținute cu multă trudă și perseverență , oferind și de o porție de tips and tricks care pot ajuta oamenii implicați în demersuri civice să depășască frustrarea și să nu cedeze.

Desirée Halaseh, scriitor pentru National Geographic și căutător de libertate, va împărtăși povestea unui Iași avangardist, vorbind despre „Coagularea comunității prin cultură: Artă prin Gift Economy la Iași”. Desirée va povesti despre casele și sufrageriile din Iași în care oamenii se conectează unii la alții,
prin artă. Intim, autentic, la firul ierbii, o schimbare socială prinde rădăcini adânci în „capitala
culturală” și ajunge la suprafață.

Seara va fi încheiată în forță cu Mircea Meriacri, cel care alături de o mână de tineri, a redat Iașului în an centenar, titlul de capitală. „rISeUP! – Iași-Capitala Tineretului din România 2019-2020” este povestea unei dorințe comune a tinerilor de a dezvolta un oraș printr-o cultură a colaborării – între
ei, dar și împreună cu ceilalți actori care modelează chipul Iașului în alte domenii.

Ieșenii care vor să celebreze ajunul Centenarului prin încredere în comunitate și-n viitor, îți pot opri loc la „ ABCivic – Startul Implicării Tale!” completând până miercuri, noiembrie, formularul de înregistrare.

PROGRAM

Joi, 29 noiembrie, Palatul Culturii, Iași, sala „Ștefan Procopiu”

  • 17:30 – 18:00: Bun venit și primirea oaspeților
  • 18:00 – 18:10: CIVICA: Ce înseamnă ABCivic – abecedar de împuternicire cetățenească
  • 18.10 – 18.25: Corina Barbaros: Uneltele simple și schimbarea de jos în sus. ABCivic pătrunde în comunitate. Despre rostul abecedarului de cetățenie activă și pofta de implicare.
  • 18.25 – 18.30: Întrebări și Răspunsuri
  • 18.30 – 18.45: Oana Preda: Ce urmează după ABC. Cum îți păstrezi puterea, elanul și, mai ales, sănătatea mintală. Despre victorii obținute cu multă trudă și perseverență, alături de o porție de tips and tricks care pot ajuta oamenii implicați în demersuri civice să depășască frustrarea și să nu cedeze.
  • 18.45 – 18.50: Întrebări și Răspunsuri
  • 18.50 – 19.05: Desiree Halaseh: Coagularea comunității prin cultură: Artă prin Gift Economy la Iași. Despre casele și sufrageriile avangardiste din Iași în care oamenii se conectează unii la alții, prin artă. Intim, autentic, la firul ierbii, o schimbare socială prinde rădăcini adânci în „capitala culturală”
  • 19.05 – 19.10: Întrebări și Răspunsuri
  • 19.10 – 19.25: Mircea Meriacri: rISeUP! – Iași-Capitala Tineretului din România 2019-2020. Despre o dorință comună a tinerilor de a dezvolta un oraș printr-o cultură a colaborării – între ei, dar și împreună cu ceilalți actori care modelează chipul Iașului în alte domenii
  • 19.25 – 19.30: Întrebări și Răspunsuri
  • 19.30 – 19.40: CIVICA: Punem ordine în gânduri: Preambul de Centenar – de data asta, sărbătorim prin implicare!
  • 19.40 – 20.00: Networking & Connection

Manualul de cetățenie activă este creat prin proiectul „ABCivic – kit de educație civică”, într-un demers de-a pune cap la cap, într-o manieră sintetică și prietenoasă, informațiile necesare pentru a trăi o viață civică mai dinamică. Scopul proiectului care s-a derulat în perioada iulie – noiembrie 2018 a fost să contribuie la o mai bună informare și reflecție, în comunitate, asupra noțiunilor care se află la baza implicării civice. 

INFO

abcivic.ro

PE ACEEASI TEMA:

Atelierele DICE: Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ

Festivalul Internațional al Muzicii Mecanice 2018. PROGRAM

„Expansiunea unui domeniu: telecomunicațiile în timp de război” – Expoziție interactivă și ateliere educaționale

Atelier de creație la Palatul Culturii – „Costumele de operă”

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Super concert Saragossa Band, Bosquito și Ovidiu Lipan Țăndărică si foc de artificii

Jazz În Copou© Last JAM SESSION 2018

Concert extraordinar HOLOGRAF @ Iasi

Petre Roman isi lanseaza cartea la Iasi

Scrie un comentariu: