Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – POVEŞTI 2017

Anunțăm continuarea înscrierilor pentru Concursul Naţional „Ion Creangă” de creaţie literară – POVEŞTI,  ajuns anul acesta la ediția a XXV-a. Termenul limită de trimitere a lucrărilor este 31 martie 2017.

La concurs pot participa români de pretutindeni, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor (inclusiv din Republica Moldova și Ucraina).

Juriul va acorda câștigătorilor o serie de premii în cadrul evenimentului „Zilele Bojdeucii” (aprilie 2017), iar poveştile premiate la această ediţie vor fi publicate în volumul Poveştile de la Bojdeucă, care va fi lansat în luna aprilie 2018. De asemenea, anul acesta se va lansa volumul al XVIII-lea al Poveştilor de la Bojdeucă, ce conține textele autorilor premiați la ediția din anul 2016.

INSCRIERE

Manuscrisele (maximum 15 pagini), dactilografiate la 2 rânduri, în 5 exemplare, vor fi însoţite de un motto. Numele autorului, vârsta, adresa, numărul de telefon, e-mail-ul se vor afla într-un plic sigilat, pe care va fi scris acelaşi motto şi menţiunea „Poveşti scrise de copii” sau „Poveşti scrise de adulţi”. Textele care nu vor respecta aceste rigori vor fi descalificate. Concurenţii vor expedia lucrările în plic timbrat (imprimate), până la data de 31 martie 2017 (data poştei) pe adresa: Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca), str. Simion Bărnuţiu, nr. 4, Iaşi, cod 700118, tel. 0747/499488. De asemenea, în plic va trebui inserat formatul electronic al lucrărilor.

Data evenimentului „Zilele Bojdeucii” va fi comunicată în curând.

INFO

Muzeul Literaturii Romane Iasi

Str. V. Pogor 4

Web: www.muzeulliteraturiiiasi.ro

FB: www.facebook.com/muzeulliteraturiiromane.iasi

PE ACEEASI TEMA:

Zilele Bojdeucii, 22-23 aprilie 2017

Doi laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură la FILIT 2017

Zilele „Ion Creangă”

Atelier de poezie “Subcapitol” / Echos Francophones 2017

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Apollo Spuma Party

Golan DJ Set @Skin Social Summer Edition

Cvartetul Ad Libitum la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Marvão

Manuel Riva la Tiki Village

Scrie un comentariu: