Bun venit în minunata lume a lui Roald Dahl! A început The Big Friendly Read, cea de-a 12-a ediţie a concursului de lectură Reading Challenge în Iaşi.
Pe 4 noiembrie 2016, biblioteca British Council din Iași începe cea de-a douăsprezecea ediţie a concursului de lectură pentru copii, Reading Challenge™ în Iaşi, care se va desfășura până pe 28 februarie 2017. Competiţia face parte dintr-o serie de activităţi pentru copii organizate de British Council și urmărește să le cultive celor mici pasiunea pentru cărți, să îi ajute să îşi dezvolte încrederea în sine şi cultura generală.
Reading Challenge în lume
Reading Challenge este o acţiune deosebit de cunoscută care se desfăşoară sub forma unui concurs de lectură în bibliotecile și școlile din întreaga lume. Concursul este conceput şi susţinut de o organizaţie caritabilă independentă, The Reading Agency, a cărei intenţie este aceea de a contribui la creşterea preocupării pentru lectură în rândul copiilor şi adolescenţilor. În Marea Britanie, peste 830 000 de copii participă anual la acest concurs, prin intermediul bibliotecilor locale, iar în restul țărilor competiția este organizată cu ajutorul centrelor de limbă engleză şi bibliotecilor British Council.
Cum se desfășoară competiția?
Anual, Reading Challenge încurajează copiii să citească şase sau mai multe cărţi, la alegere, într-un interval de câteva luni. Participanţii primesc numeroase recompense care să le răsplătească şi să le stimuleze interesul pentru lectură. Toţi cei care finalizează cu succes probele primesc din partea British Council o medalie şi un certificat cu însemnele concursului. După cum deja ne-am obişnuit participanţii de la ediţiile anterioare, la festivitatea de premiere ce va avea loc după încheierea concursului vom pregăti o mulţime de premii speciale, pentru cei mai entuziaşti cititori. Mai mult decât atât, concursul le oferă părinţilor ocazia de a petrece alături de copii lor, ore plăcute de lectură.
Tematica ediţiei de anul acesta îi este dedicată faimosului autor Roald Dahl, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea sa. Intitulată The Big Friendly Read, cititorii vor descoperi unele dintre cele mai interesante poveşti scrise de acesta, alături de povești ale altor autori dar asemănătoare ca stil.
Concursul Reading Challenge este deschis copiilor care posedă un abonament @British Kids sau @British Young la biblioteca British Council din Iaşi.
Aşadar, copii, mămici, tătici şi bunici, vă aşteptăm, vineri, 4 noiembrie, începând cu ora 16:30 la biblioteca British Council Iasi, cu lecturi din cărţile selecţionate pentru concurs, jocuri interactive şi ateliere de confecționare a unui dreamcatcher.
British Council este organizaţia internaţională a Marii Britanii pentru relaţii culturale şi educaţionale care oferă oamenilor de pretutindeni o deschidere către creativitatea şi realizările britanice şi stabileşte relaţii durabile între Marea Britanie şi alte ţări. Activitatea sa este axată în special pe domeniile educaţie, ştiinţă, societate civilă şi artă. British Council este o organizaţie apolitică ce se bucură de o strânsă colaborare cu guvernul britanic.
INFO
British Council Centre Iasi
Str. Pacurari 4, 700511, Iasi
Telefon/Fax: +40 232 316 159 (reception)
E-mail: bc.iasi@britishcouncil.ro
Web: british council iasi