Concurs de desene originale dedicat scrierilor lui Ionel Teodoreanu

afis-concurs-desene-originale-web

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași lansează cea de a doua ediție a concursului de desene originale inspirate din scrierile lui Ionel Teodoreanu, manifestare inclusă în cadrul Festivalului „Teodorenii” 2016.

Concursul se adresează exclusiv elevilor din ciclul gimnazial și liceal din județul Iași și cuprinde două secțiuni:

I. Gimnaziu: desene inspirate din volumul Ulița copilăriei;

II. Liceu: desene inspirate din volumul La Medeleni.

Lucrările vor fi executate pe foi de bloc de desen A3 (30 x 42 cm), tehnica de execuție fiind la alegere (acuarelă, guașă, peniță, creion, pastel). Vor fi luate în considerare doar lucrările de unic autor, fiecare participant putând concura cu maximum două lucrări. Nerespectarea acestor condiții va conduce la respingerea lor.

Lucrările vor fi depuse până la data de 18 noiembrie 2016, ora 12.00, la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași, Serviciul Proiecte și Programe Culturale, PR (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8, Galeriile comerciale, mezanin). Câştigătorii vor fi desemnați de un juriu de specialitate, care va puncta calitatea execuției și originalitatea.

Pentru fiecare dintre cele două secțiuni se vor acorda următoarele premii: Premiul I: 500 lei, Premiul al II-lea: 400 lei, Premiul al III-lea: 300 lei. Lucrările premiate devin proprietatea Bibliotecii Județene.

Festivitatea de premiere va avea loc joi, 24 noiembrie 2016, ora 13.00, la Sala de lectură a Bibliotecii. Informații suplimentare puteți obține direct la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, Serviciul Proiecte și Programe Culturale, PR (Bd. „Ștefan cel Mare” nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin), pe e-mail, la adresa: programe@bjiasi.ro sau telefonic, la numărul: 0332110044.

La ediția din 2015 a concursului au participat 187 de elevi (23 de elevi din ciclul liceal și 164 din cel gimnazial).

Ediția a II-a a Festivalului „Teodorenii” este organizată de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și se desfășoară în perioada 24-26 noiembrie 2016. Scopul festivalului este celebrarea contribuției deosebite a celor doi frați Teodoreanu, Ionel și Păstorel, la viața culturală ieșeană, concomitent cu punerea în valoare a genurilor literare în care au excelat cei doi și a modului „moldovenesc” de viață descris în opera lor.

Ediția din 2015 s-a dovedit a fi un real succes, peste 2000 de ieșeni beneficiind de activitățile organizate cu această ocazie. Ne propunem ca și la această ediție să aducem un plus de vizibilitate asupra vieţii culturale a Iaşului prin organizarea unei suite de manifestări dedicate atât publicului larg: dezbateri, spectacole de teatru, concursuri de creație plastică și literară pentru elevi, întâlniri ale scriitorilor invitați cu liceeni, expoziții tematice, cât și profesioniștilor cărții, prin ediția a II-a a Convenției Editorilor, Creatorilor și Traducătorilor de Ficțiune de Gen.

La eveniment sunt aşteptaţi profesionişti din domeniul cultural și educațional, scriitori și editori. Toate acţiunile din festival vizează publicul tânăr şi foarte tânăr, în primul rând, alături de care sunt aşteptaţi toţi iubitorii de artă.

INFO

Biblioteca Judeţeană ”Gh. Asachi” Iaşi

Sediul central: Galeriile Comerciale “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, nr. 8-10

Tel/Fax: 0332/110044

E-mail programe@bjiasi.ro

Web: www.bjiasi.ro

FB: www.facebook.com/BibliotecaJudeteanaIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: