Concurs de creaţie literară în limba engleză „Winter Wonderland” 2018

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, prin Compartimentul American Corner, lansează cea de-a VIII-a ediţie a Concursului de creaţie literară în limba engleză „Winter Wonderland”.

Competiția se adresează elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal, participarea este gratuită, singura cerință este ca tinerii autori să dețină permis de intrare la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași.

Participanții vor scrie o lucrare literară originală (povestire, eseu, poezie etc.) pe tema dată. Creațiile vor fi redactate în limba engleză și vor avea între 500 și 700 de cuvinte.

Textele vor fi editate în format .doc, .docx, .rtf, .odt, font Times New Roman, 12 pt., spațiere 1 și vor fi trimise până la data de 7 decembrie a.c. pe adresa de e-mail: iasiamericancorner@gmail.com.

Participanții sunt rugați să menționeze (în textul e-mail-ului și nu în interiorul lucrării) și: numărul permisului de bibliotecă (fără existența acestuia lucrările nu vor fi înscrise în concurs), numele și prenumele, clasa, numărul de telefon, numele școlii și al profesorului coordonator. Nerespectarea acestor condiții, precum și orice dovadă de plagiat vor duce la respingerea lucrării și descalificarea concurentului.

Juriul va fi format din profesori de limba engleză de la şcoli partenere. Se va acorda o importanţă deosebită talentului literar, gradului de originalitate și calității exprimării. Ca și la edițiile anterioare, cele mai apreciate lucrări vor fi publicate într-un volum care va intra în fondul bibliotecii. Premiile vor consta în cărţi, articole de birotică şi premii surpriză, cât și un exemplar din lucrarea publicată.

Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 21 decembrie 2018, ora 14.00, la sediul central al Bibliotecii Județene Iași (Bd. Ștefan cel Mare, nr. 8-10, Galeriile comerciale, mezanin).

Informaţii suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0751769118, pe adresa de e-mail iasiamericancorner@gmail.com sau direct la sediul Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”, Compartiment American Corner.

INFO

Biblioteca Judeţeană ”Gh. Asachi” Iaşi

Sediul central: Galeriile Comerciale “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, nr. 8-10

E-mail:  americancorneriasi@gmail.com

Web: www.bjiasi.ro

FBwww.facebook.com/BibliotecaJudeteanaIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: