Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Economiei Cunoaşterii şi Radio Iaşi vă invită să participați la concertul caritabil „Muzică și empatie”. Evenimentul este organizat pentru strângerea de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer, internați la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi.
Concertul este susținut de soprana Diana Bucur de la Opera Naţională Română Iaşi, acompaniată la pian de Ionela Butu, de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi. Cele două prestigioase artiste vor încânta publicul cu lieduri alese din creația romantică și modernă de Johannes Brahms, Robert Schumann, Piotr Ilici Ceaikovski, Serghei Rahmaninov, Hugo Wolf, Alban Berg, Claude Debussy.
Evenimentul va avea loc miercuri, 23 septembrie, ora 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași și va fi prezentat de Daniela Vlad (Radio România Iaşi), Bogdan Maleon (Director General Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi) și Marius Alexa (Preşedinte Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii Iaşi).
Donaţiile dumneavoastră se primesc în conturile Asociației pentru Promovarea Economiei Cunoașterii:
- RON: RO14BACX0000000513449001
- EUR: RO84BACX0000000513449002
- USD: RO46BACX0000000513449007.
BILETE
Cei interesați să participe la concert au la dispoziție două categorii de bilete: biletul „Îmi pasă” (25,75 lei) și biletul „VIP” (41,20 lei). Biletele pot fi comandate de pe site-ul ove.ro, participanții putând să-și aleagă și locul în sală: https://ove.ro/muzica-si-empatie/locuri.
INFO
Biblioteca Centrala Universitara Iasi
Adresa: Strada Păcurari 4 / 700511 Iaşi, România
Telefon: +40 232 264245
Fax: +40 232 261796
Email: bcuis@bcu-iasi.ro
Web: www.bcu-iasi.ro