CONCERTE / Sarbatorile Iasului 2015

concerte-sarbatorile-iasulu

Cea de-a XXIV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului, organizate anual în luna octombrie de Primăria Municipiului Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi alţi parteneri instituţionali, este dedicată cu precădere ieşenilor şi îşi propune să marcheze şi să susţină candidatura Iaşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021.

Totodată, în premieră, municipalitatea a organizat o campanie de consultare publică cu privire la profilul şi structura Sărbătorilor Iaşului, cei mai mulţi ieşeni exprimându-se în favoarea unei delimitări a manifestărilor religioase de cele laice, precum şi pentru o mai mare implicare a artiştilor şi instituţiilor locale.

CONCERTE

Festivalul de Folclor „Trandafir de la Moldova”, editia a XLVII-a – Casa de Cultura a Studentilor, 8 – 10 octombrie 2015;

  • vor fi prezente 18 ansambluri folclorice, atat din Romania cat si din Ucraina, Republica Moldova si Bulgaria
  • parada portului popular pe traseul Palatul Culturii – Casa Studentilor pe data de 10  octombrie 2015, ora 10.00

Festivalul International de Muzica si Dans pentru Copii si Tineret „Iasi Junior”, editia I, esplanada Halei Centrale, 9 si 10 octombrie 2015;

  • Spectacol de muzica sustinut de copii din Iasi, Chisinau si Cernauti

Festivalul de Muzica Populara „Sarbatoare în cartierul tau”: Spectacol de muzica populara sustinut de artisti din Iasi, Chisinau si Cernauti;

  • Tatarasi – Esplanada Oancea, 9 octombrie 2015;
  • Alexandru cel Bun – Piata Voievozilor, 10 octombrie 2015;
  • Nicolina – Parcul Nicolina 1, 11 octombrie 2015.

Concert „Pasarea Rock Simfonic”, Parcul Palas, 13 octombrie 2015, ora 19.00 – 21.30

  • Concert de muzica folk-rock, rock progresiv, etno rock sustinut de catre Mircea Baniciu, Josef Kappl, Ovidiu Lipan; Pasarea Rock este un proiect muzical nou lansat pe piata muzicala din Romania (25 martie 2014), dar de scoala veche, cu membri fondatori care nu mai au nevoie de nici o introducere; În deschidere va concerta legendara formatie ieseana Rosu si Negru, readusa în viata muzicala la Iasi la initiativa lui Cosmin Marcovici, tenor al Operei Nationale Romane Iasi.

Concert coral, Catedrala Metropolitana Iasi, 14 octombrie 2015, ora 18.00

  • Muzica corala religioasa. Interpreteaza corul academic „G. Musicescu”. Dirijor Doru Morariu;

Spectacol, Esplanada Palatului Culturii, 15 octombrie 2015, ora 19.00;

  • Vor urca pe scena Delia, Smiley si vedeta pop britanica James Arthur. Spectacolul se va încheia cu un spectaculos joc de artificii;

Concert simfonic, Colegiul National de Arta, 16 octombrie 2015, ora 19.00

  • Interpreteaza orchestra simfonica. Dirijor Cristian Orosanu;

Festivalul Confluente, 15 – 18 octombrie 2015, Casa de Cultura a Studentilor

  • participa ansambluri artistice  reprezentand 12 minoritati etnice nationale: croata, germana, elena, italiana, maghiara, polona, rroma, a rusilor-lipoveni, a tatarilor turco-musulmani, sarba, bulgara si ucraineana;
  • parada porturilor populare traditionale si spectacol pe esplanada Palatului Culturii.

Accesul la majoritatea evenimentelor din cadrul Sărbătorilor Iaşului este liber, iar Primăria Municipiului Iaşi, alături de partenerii săi, aşteaptă ca ieşeniii şi toţi cei care vizitează în această perioadă Capitala Moldovei să participe într-un număr cât mai mare la manifestări!

INFO

www.sarbatorileiasului.ro

www.facebook.com/sarbatorileiasului

PE ACEEASI TEMA:

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva 2017. PROGRAM

Cine canta la Sarbatorile Iasului 2017

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: