Data eveniment: sambata, 10 martie 2012, ora 21.00
Locatia: Baia Turceasca (str. Crisan, in spatele Mitropoliei)
Warm-up-ul evenimentului, ca si after-party-ul, care va avea loc la Clubul Brain, va fi asigurat de Christu’ & Ilie.
Bilete: pot fi achizitionate in avans la pretul de 15 lei, de la Club Brain si magazinul U-man din Iulius Mall, iar in seara concertului, de la Baia Turceasca, la pretul de 20 lei.
Pentru prima oara in acest an, Baia Turceasca isi va deschide portile cu concertul trupei bucurestene THE PIXELS, un eveniment in premiera pentru Iasi, organizat de Asociatia Compania FaPt – Fabrica de Arta si Productie Teatrala in parteneriat cu Brain Events, eveniment ce face parte dintr-un program, sustinut de Primaria Municipiului Iasi, care are ca obiective sustinerea formelor alternative si experimentale de arta contemporana, dezvoltarea unei dinamici artistice, axata pe schimburi si fluxuri culturale, extinderea ideii de arta urbana, prin exploatarea spatiilor neconventionale, precum si formarea unui public spectator-vizitator.
THE PIXELS
… format din Andreas Aron, Catalin Rulea, Tudor Popescu este un nume care pregateste publicul pentru un impact auditiv, fiind unul dintre putinele proiecte made in Romania care se detaseaza de mainstream, sunetul lor diferentiindu-se prin combinarea, intr-un stil personal, a influentelor indie, cu tonalitati new wave emise de synth-uri si samplere. Cei trei artisti multifunctionali folosesc, dupa caz, alternativ sau simultan, voce, chitara, keyboards si alte accesorii de natura electronica, piesele desfasurandu-se larg, compozitiile analizate in detaliu, iar fiecare fraza muzicala fiind exploatata la maxim.
http://www.youtube.com/watch?v=xI7Pc1VYeo0Cu numeroase influente si substraturi, muzica THE PIXELS, ritmata si curata, cu piese repetitive, feedback si elemente psihedelice, reuseste sa impace diverse tipuri de public – indie, alternative, underground, electro, incorporand elemente mecaniciste, robotice, moderne, oferind publicului un show complet.
THE PIXELS, au lansat, in 2008, Fire Exit, primul lor album, la casa de discuri LaStrada si au punctat live pe aceeasi scena cu Unkle, Sofa Surfers sau Sophie Ellis Bextor si au aparut pe afisele unor festivaluri en vogue precum Delta Music Fest sau Coke Live.