Gheorghe Gheorghiu, unul dintre cei mai populari interpreti romani ai cantecelor de dragoste, va concerta vineri, 26 noiembrie 2010, incepand cu ora 23.00, in Pub 25 din Tudor Vladimirescu.
Solistul va interpreta slagare mai vechi, precum “Daca dragoste nu e, nimic nu e”, “Doi ochi caprui”, “Eu sunt nebunul care te iubeste” sau “Ma gandesc la tine”, dar si melodii de pe noul album, lansat in vara. Cele mai cunoscute piese ale sale au fost pe primul loc in topurile realizate de Radio Romania Actualitati si tot pentru acestea a primit mai multe premii de popularitate. De asemenea, “pentru popularizarea slagarului romanesc”, Gheorghe Gheorghiu a obtinut mai multe premii in cadrul festivalurilor de muzica usoara din tara. In cei 35 de ani de cariera muzicala, Gheorghe Gheorghiu a lansat 15 albume de autor, ultimul, “Indragosteste-ma de tine”, aparand pe piata in luna iulie. Pana in prezent, discurile sale s-au vandut in aproximativ 2,5 milioane de copii, motiv pentru care a fost recompensat cu Discul de platina de catre compania artistica Music MIX. Pe langa fanii din tara, Gheorghe Gheorghiu si-a atras si simpatia publicului din strainatate, concertand in SUA, Canada, Germania, Austria, Italia, Belgia si Israel.
Intrarea este libera.
Autor: Loredana Oprea, Ziarul de Iasi