CONCERT DE COLINDE AL FILARMONICII IAȘI ȘI ÎNTÂLNIRI CU MOȘ CRĂCIUN, LA PALAS MALL

concert-colinde-filarmonica-mos-craciun-Palas-Mall-2014La Palas Iaşi, colindele vor răsuna întreaga săptămână, spre încântarea clienţilor aflaţi în căutarea darurilor de Crăciun. În plus, continuă surprizele şi evenimentele de sezon dedicate celor mici şi celor mari: întâlniri cu Moş Crăciun, concert al Filarmonicii Iaşi, ateliere pentru copii, spectacole de colinde, expoziţie de artă şi multe altele.

De luni, 15 decembrie 2014, cei mai cuminţi copii vor avea şansa de a se întâlni cu Moşul, pentru a-l impresiona cu poezile învăţate şi a-i spune ce cadouri îşi doresc. Simpaticul bătrânel va fi prezent în fiecare zi la jilţul de lângă bradul din Atrium, până pe 24 decembrie, înintervalul orar 17.30 – 20.30. Înscrierile se pot face pe site-ul Palas Mall sau la Centrele Info.

Marţi, 16 decembrie, de la ora 14.30, în Atriumul Palas Mall vor putea fi ascultate cele mai frumoase colinde de Crăciun. De la ora 16.00, Radio România Iaşi vă invită la spectacolul „Dalbe Flori de Sărbători”, susţinut de Ansamblul „Teodor T. Burada” al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, condus de lect. univ. dr. Ciprian Chiţu. La eveniment vor participa numeroşi solişti vocali şi instrumentişti, dar şi Grupul Grădiniţei nr. 4 Iaşi, Cercul de teatru „Ambrozie Kids” Iaşi şi Ansamblul folcloric „Balada” din Săveni.

Marţi şi joi continuă atelierele educative pentru copii de la „The Best Christmas School”, de la etajul întâi al Atriumului. În ambele zile, de la ora 17.00, prichindeii sunt aşteptaţi la cursuri de „Arts & Crafts”, unde se vor juca folosind diferite materiale, vor afla ce proprietăţi au şi ce pot să realizeze din acestea. Lecţiile distractive sunt susţinute de profesorii Seven Hills International School. Participarea este gratuită.

Miercuri, 17 decembrie, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul de Artă îi aşteaptă pe ieşeni să descopere magia sărbătorilor de iarnă în cadrul expoziției de artă – instalații în aer liber „Feerie de Crăciun”. Cea de-a treia ediție a expoziției concurs va putea fi admirată în perioada 17 decembrie 2014 – 17 ianuarie 2015, în parcul Palas, în zona Kidsland-Carusel. Expoziția reuneşte membri ai Uniunii Artiștilor Plastici –  Filiala Iași, invitați să participe cu lucrări de artă – instalații, care exprimă, în limbaj plastic, spiritul sărbătorilor.Vernisajul și premierea celor mai expresive creaţii vor avea loc miercuri, de la ora 18.00, în grădina Palas.

Iubitorii cântecelor tradiţionale de iarnă sunt invitaţi şi miercuri în Atriumul Palas Mall, unde, de la ora 17.00, îi vor putea asculta pe membrii Deisis Band. Două ore mai târziu, Filarmonica Moldova Iaşi şi Corul academic „Gavriil Musicescu” vor susţine un concert de colinde. La eveniment va participa şi Corul de copii Mélodie al Centrului Cultural Francez Iaşi.

Cadoul muzical de joi va începe la ora 16.30, în Atrium şi va fi oferit de juniorii de la Palatul Copiilor.

În continuare, clienţii sunt aşteptaţi la târgurile din Palas Mall, unde pot alege cadouri speciale pentru cei dragi. Până pe 23 decembrie, la ExpoMineralia din Atrium, pasionaţii de pietre preţioase şi semipreţioase vor găsi piese deosebite, pe care să le dăruiască prietenilor. Şi laTârgul de Cadouri şi Decoraţiuni Crăciunia ieşenii au parte de o diversitate de daruri şi decoraţiuni. Până pe 28 decembrie, Palas Mall găzduieşte şi Târgul Cutiuţa cu Cadouri. În diferite zone ale mall-ului, clienţii vor descoperi sugestii pentru Moş Crăciun.

INFO

W: www.palasiasi.rowww.palasmall.ro

E: pr@palasiasi.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: