Pe 11-12 noiembrie 2010, in Corpul R (Cladirea Romtelecom) al Universitatii „Al.I. Cuza”, va avea loc Colocviul international „Si dupa Copenhaga?”. Invitati veniti din Franta, Belgia, Germania, Romania, Finlanda si Portugalia vor reaminti mizele summitului de la Copenhaga si vor dezbate utilitatea reconsiderarii sistemului nostru economic. Conferintele se vor concentra pe subiecte privind situatia resurselor naturale, a securitatii energetice si a schimbarilor climatice care afecteaza Planeta.
Foarte curand, pe 29 noiembrie, la un an de la „COP15 Copenhaga” urmeaza „COP16 Cancun Mexic”. „Incotro privim?” este una dintre provocarile lansate.
Joi, 11 noiembrie 2010, in deschiderea colocviului vor vorbi Geoffroy De Schutte, fost director al World Wide Found for Nature, Fabienne Reuters, reprezentant al delegetiei Wallonie-Bruxelles la Bucuresti si Jean-Baptiste Cuzin, atasat de cooperare tehnica si adjunct al Consilierului de cooperare si actiune culturala al Ambasadei Frantei in Romania.
Primele prelegeri din program vor fi sustinute de Constantin Ilasca (Franta) si Ioana Ciuta (Romania). Constantin Ilasca este doctorand la laboratorul LEPII, al Univ. Pierre Mendès Franta – Grenoble II si va vorbi despre negocierile de la Copenhaga si scenariile de tranzitie pentru regimurile climatice. Ioana Ciuta este directorul executiv al Terra Mileniul III – organizatie de protectie a mediului apolitica, neguvernamentala si non-profit.
In cea de-a doua parte a zilei vor continua dezbaterile Anca Gheorghica, presedinte al asociatiei „Mai Bine” (o asociatie Eco-logistica al carui voluntariat se manifesta tot mai des in Iasi), Odysseas Paschos, profesor la Universitatea Tehnica din Munchen-Germania si Jan Otto Andersson (Finlanda), profesor la Universitatea din Abo, Departamentul de Economie. Jan Otto Andersson va vorbi despre trilema etica globala: prosperitate, echitabilitate si sustenabilitate ecologica. Glumind, Jan anunta ca alege doi factori si il ignora pe al treilea. Hervé Kempf va inchide prima zi a colocviului cu propunerea „Pentru a salva Planeta, iesiti din capitalism”.
Dimineata zilei de vineri, 12 noiembrie 2010, va fi dedicata discutiilor despre energie avandu-i ca invitati pe: Radu Dudau, Sergiu Celac, Ionut Purica, Armando Marques Guedes. Radu Dudau (Bucuresti) este conferentiar la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Filosofie, Director de Cercetare la Institutul de Studii Diplomatice al Unversitații din București, profesor de Teoria Relatiilor Internationale si Analiza conflictelor Internationale si va prezenta evolutiile recente in jocul geopolitic al gazoductelor din zona Marii Negre. Sergiu Celac este fost ministru al afacerilor externe si specialist in domeniul politicilor energetice. Ionut Purica este expert pentru energie si mediu in Academia Romana, Institutul de Prognoza Economica si Director Executiv al Centrului de Consultanta Energetica si Ambientala. Armando Marques Guedes este profesor de drept international si relatii internationale si expert in domeniul geopoliticii energiei la Universitatea „Nova” din Lisabona-Portugalia.
In dupa-amiaza aceleiasi zile, Mioara Borza, lector la Universitatea „Al.I. Cuza” Iasi, specialista in economia mediului si dezvoltare durabila va lansa in discutie subiecte legate de constientizarea, impactul si consecintele schimbarilor climatice asupra mediului socio-economic. Dezbaterile vor fi continuate dintr-o alta perspectiva de catre Dominique Perrin (Belgia), specialist de mediu la Cabinetul Ministrului pentru Amenajarea Teritoriului, Mediului si Mobilitate.
Pentru ultima parte a colocviului Ioana Ciuta revine cu un titlu interesant : „Cum suportam factura schimbarilor climatice?”, iar finalul ii apartine lui Jean-Paul Céron (Franta), director adjunct al Centrului de Cercetare Interdisciplinara in Dreptul Spatiului, Amenajarii si Urbanismului CRIDEAU – Universitatea din Limoges.
Incepand cu ora 17.00, Geoffroy De Schutter (fost director WWF) va trece in revista concluziile celor doua zile de colocviu.
La toate discutiile din cadrul seminarului intrarea publicului este libera, in limita locurilor disponibile.
Organizatorii vor asigura neutralizarea amprentei de carbon a acestui colocviu prin plantarea de arbori care vor absorbi dioxidul de carbon emis pentru transportul participantilor.
Pentru mai multe informatii, accesati : http://sidupacopenhaga.wordpress.com