Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” sărbătoreşte 50 de ani de la înființare

afis-racovita-50-ani

La o jumătate de secol de la înfiinţare, Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” se pregăteşte de sărbătoare. Sub semnul ştiinţelor, artelor, sportului, în săptămâna 24-30 noiembrie se vor desfăşura multiple evenimente ce vor reuni elevi, profesori, absolvenţi, părinţi, personalităţi culturale, reprezentanţi ai comunităţii locale.

Spiritul sărbătorii va fi marcat de activităţi ce se ȋncadrează în atmosfera specifică, precum expoziţii, concursuri, prezentări de reviste, concerte, spectacole de teatru şi întreceri sportive.

Jubileul reuneşte profesori de altădată şi de azi ai colegiului, absolvenţi cu poveşti de succes, dar şi invitaţi de marcă, reprezentanţi ai instituţiilor partenere, sub un metaforic ”Arc peste timp”, alcătuit din experienţă, dăruire şi muncă neobosită.

Gala Aniversară se va desfăşura miercuri, 26 noiembrie, în sala Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri”. Împletind momente de trecere în revistă a performanţelor şcolii, cu omagierea celor care au pus la loc de cinste numele Colegiului şi cu reprezentaţii ale artiştilor ieşeni, vom împărtăşi bucuria devenirii prin cunoaştere.

Conferinţa IasiMun reprezintă un eveniment de marcă, aşteptat cu mult interes de elevi şi profesori. Spaţiu al manifestării libertăţii de exprimare şi valorilor democratice, această conferinţă este o ilustrare a principiilor noastre despre educaţie, responsabilitate şi formare a spiritului civic.

Toate aceste manifestări reprezintă o formă de exprimare a valorilor şi excelenţei în educaţie, promovate de Colegiul Naţional ”Emil Racoviţă”.

PROGRAM

racovita-iasi-50-aniINFO

Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”

Adresa: Aleea Nicolina nr. 4, 700221, Iaşi – ROMÂNIA

E-mail: office@racovita.ro

Telefon: +(40) 232 234 272; +(40) 232 278 214

Web: www.racovita.ro;

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Jazz in Copou – Jam Session Night @Meru

Film la Meru: Plimbare sub clar de lună cu bunicul @Kinedok

Film la Meru: ”Hala Matache Măcelarul-O rană urbană adâncă”

Expoziţia de fotografie “În căutarea lui Ţepeş Voievodul”, Saint-Pierre-lès-Elbeuf, Franţa

Scrie un comentariu: