Clubul de lectură „Să citim împreună: Stăpânul Inelelor”

Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Inspectoratul Școlar Județean Iași vă invită la Clubul de lectură „Să citim împreună”.

Cartea propusă pentru dezbatere este „Stăpânul Inelelor”, scrisă de poetul, filologul și profesorul universitar britanic J. R. R. Tolkien în anii 1937-1949, fiind tipărită pentru prima oară în 1954, în Anglia. În România, cartea a fost publicată în anul 1999, la Editura RAO și a fost tradusă de Irina Horea și Ion Horea.

Întâlnirea clubului va avea loc vineri, 22 septembrie 2017, începând cu ora 17.00, la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” (Casa de Cultură a Sindicatelor Iași, Bd. Socola nr. 34) și va fi moderată de prof. Daniela Zaharia (Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iaşi).

Iniţiatorul şi coordonatorul general al proiectului este Conf. univ. dr. Emanuela Ilie de la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, didactician al limbii şi literaturii române, invitat permanent al întâlnirilor.

Activităţile Clubului de lectură „Să citim împreună!” se desfăşoară lunar, la Filiala „Ion Creangă”, iar formula de lucru constă într-o îmbinare de alternative metodologice (atelierul de lectură, cercul de lectură şi cenaclul literar), care, din perspectiva specialiştilor în didactica lecturii, asigură dimensiunea interactivă a acestui demers formativ şi implicit stimulează apetitul pentru comunicarea competentă şi degajată despre textele literare. Textele propuse spre dezbatere nu fac parte din bibliografia școlară obligatorie, însă sunt adecvate vârstei, gustului şi orizontului de aşteptare specific cititorilor de 11-15 ani de secol XXI.

INFO

Biblioteca Judeţeană ”Gh. Asachi” Iaşi

Sediul central: Galeriile Comerciale “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, nr. 8-10

Tel/Fax: 0332/110044

E-mail programe@bjiasi.ro

Web: www.bjiasi.ro

FBwww.facebook.com/BibliotecaJudeteanaIasi

PE ACEEASI TEMA:

Cernela si celuloid: ”Ben Hur”, de Timur Bekmambetov

Lansarea-spectacol a cărţii şi albumului muzical OGLINZI, de Camelia Radulian şi Dan Pantiș

Clubul amatorilor de astronomie la Biblioteca Judeteana Iasi

Cerneala si celuloid: ”Infanteria stelara”, în regia lui Paul Verhoeven

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Oratoriul de Craciun, de J.S. Bach

LGBTea o’clock at Meru!

Banca pentru lectura – expozitie concept la Ateneu

PLM – Stand Up Comedy cu Mocanu, Sergiu si Victor la Club Tribo

Scrie un comentariu: