Clubul Cinefililor, cu sprijinul Fundatiei culturale “Timpul”, va asteapta la Casa de Cultura “Mihai Ursachi” a municipiului Iasi sa vizionati miercuri, 3 noiembrie 2010 de la ora 18.00, in cadrul unui medalion MAJID MAJIDI:
“Copiii Paradisului”/ “Bacheha-Ye aseman” (1997 – color – 90 minute) *subtitrare in romana
Prima experienta iraniana la Clubul Cinefililor s-a numit Abbas Kiarostami. Se intampla anul trecut. Tot in noiembrie. Am considerat bine venita o insailare de un nou episod: MAJID MAJIDI, care propune o problematica asociata universului copilului in societatea actuala din Iran si conditiei omului simplu, cu venituri la limita supravieturii, confruntat cu efortul uneori inuman de a rezista prin zbatere.
Copiii paradisului sunt doi. O fata si un baiat. Visul conjugat copilariei este acest paradis din care sunt prematur treziti: o pereche de papuci impartita pentru ca un tata autoritar sa nu ia masuri punitive si sacrificiul unui frate pentru celalalt. Valori umane sunt regasite la scara mica, in plamadirea unor viitori oameni mari, care gasesc solutii cu putina ingeniozitate si noroc.
Nu este un film american despre reteta succesului la 12 ani, nici despre genii premature, nu este un film de palmares de mall, ci unul despre copii destepti si saraci care sunt in primul si in primul rand copii si apoi pioni de sacrificiu ai unei conditii sociale precare. Nu o sa gasim poleiala filmelor americane, nu o sa vedem copii traumatizati care merg la psiholog sa le rezolve problemele, nici fenomene emo, nici rebeli gratuiti si nici nu o sa dam peste conflicte solutionate prin violenta (desi, oamenii mari uita si apeleaza la ea): acesti copii au alta atitudine in fata vietii si aceasta pare a-i rasplati in moduri marunte si neasteptate. Exsita o puternica latura etica in conditia lor, dar nu sunt demni de mila, isi stiu locul, cern realitatea din jurul lor si se strecoara prin piedicile ei cu acea naturalete specifica varstei, incercand sa rezolve adevarate probleme (chiar drame in universul lor de 2 metri pe 2 metri).
Poate increderea nu ar trebui sa vina din surogate si cai ocolitoare, ci din firescul infruntarii vietii, iar sanatatea mentala si coloana vertebrala cresc in alte locuri, nu in umbra unor formule prestabilite de o societate consumista si standardizata. Poate omul are resurse in el insusi, nu doar in caile de dinafara. Cel putin in acest film asa se intampla. Sursa: http://clubul-cinefililor.blogspot.com/
