Classic Car Day 2017

Serviciul de Poliție Rutieră a Județului Iași și Asociația Club Rotaract Iași își unesc forțele pentru a XIII-a oară în ceea ce privește siguranța și conduita în trafic, a ieșenilor. Devenită deja o tradiție în rândul evenimentelor ieșene, campania „Condu Prudent! Alege Viața” de sâmbătă, 10 iunie 2017, orele 15:00-18:00, va îngloba o serie de acțiuni dedicate atât șoferilor (fie începători sau experimentați), cât și pietonilor.

Peste 1000 de pliante cu informații referitoare la importanța conducerii preventive și 1000 de autocolante cu mesajul campaniei vor fi distribuite automobiliștilor și motocicliștilor aflați în trafic pe B-dul A. Panu, de către membrii Asociației Club Rotaract Iași, cu susținerea unui echipaj al Serviciului Poliției Rutiere Iași. Aceștia vor răspândi mesajul campaniei naționale a Poliției Rutiere, „Alege Viața!”, și vor invita participanții la trafic să testeze efectele unui accident auto în simulatorul de impact „Crash”, al Facultății de Mecanică din cadrul Universității „Gheorghe Asachi” din Iași.

Vizitatorii vor putea încerca senzația unei ciocniri la viteză mică, pentru a-și imagina efectele devastatoare ale unui impact similar, ce ar putea avea loc la o viteză mult mai mare.

În cadrul acestui eveniment va avea loc și simularea unui accident rutier. La locul evenimentului vor fi prezente și echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Iași care vor face o demonstrație de descarcerare. Participanții vor fi instruiți cum să intervină și cum să adopte măsurile corecte de prim-ajutor în cazul unui accident de circulație grav, soldat cu victime.

Astfel campania va prezenta atât efectele negative ale unei conduite incorecte în trafic, cât și plăcerile șofatului preventiv. În cadrul evenimentului „Classic Car Day”, va fi organizată o expoziție de autoturisme ce aparțin pasionaților de autovehicule recondiționate, din perioada 1930-1995, dar și a celor pasionați de automobilele destinate competițiilor sportive. Accesul la aceasta expoziție, ce va avea loc pe pietonalul „Ștefan cel Mare și Sfânt”, este gratuit.

Deși de la inițierea campaniei „Condu prudent! Alege viața!” în 2008, numărul incidentelor auto grave a scăzut, conform Comisiei Europene, România se află în continuare în topul țărilor europene la capitolul pietoni morți și decese datorate accidentelor rutiere. Într-un centru universitar precum Iașiul, a cărui principală legătură cu restul țării este, drumul european E85, care și-a câștigat reputația de „Șosea a Morții”, acțiunea Asociației Club Rotaract Iași și a partenerilor săi este una extrem de importantă în contracararea comportamentului agresiv la volan și promovarea conduitei preventive.

Această campanie este realizată în parteneriat cu Poliția Rutieră Iași, Primăria Municipiului Iași și Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Iași, partenerii și partenerii media. Sponsorul principal al evenimentului este Pro X Romania, produse de Cosmetică și Întreținere Auto.

INFO

www.facebook.com/RotaractIasi

www.facebook.com/ConduPrudent

Facebook Event

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: