Trenurile Tineretului, Trenurile Litoral și trenuri la fiecare 2 ore spre Constanța

foto trenuri

CFR Călători informează că, în minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Paște și de 1 Mai, capacitatea de transport la nivelul întregii rețele feroviare va fi adaptată  la evoluția și dinamica publicului călător.

Trenurile Tineretului IR 1921 și IR 1922  Sibiu– Râmnicu Vâlcea – Pitești –București Nord – Constanța – Mangalia și retur circulă suplimentar și este tarifat ca tren Regio.

Trenurile Litoral asigură legătura între capitală și Constanța  în numai două ore și circulă, fără opriri intermediare. Acestea vor avea în compunere, în perioada 28 aprilie – 2 mai,  și  un vagon care permite transportul bicicletelor. Tariful pentru transportul unei biciclete este de 10 lei (www.cfrcalatori.ro/216). (pentru orare și tarife click Anexă).

De asemenea, din Gara de Nord București, la o cadență de aproximativ 2 ore, va pleca câte un tren cu destinația Constanța. De aici, turiștii au la dispoziție legături cu stațiunile de pe litoral.

Prețurile biletelor de tren pe ruta București-Constanța variază în funcție de rangul trenului. Elevii și studenții beneficiază de reduceri.

Astfel, un bilet pentru un student la Trenul Tineretului, la clasa a II-a cu loc rezervat este 18,65 lei, iar dus-întors este 37,30 lei.

Având în vedere cererea mare de bilete din preajma sărbătorilor, pentru a putea efectua suplimentările operativ, recomandăm pasagerilor ca acestea să fie achiziționate din timp, în special pentru trenurile de lung parcurs care au în compunere vagoane de dormit și cușetă, cu atât mai mult cu cât există reduceri online și de anticipație.

Biletele de tren pot fi achiziţionate:  Online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele XsellKiosk din gări; de la automatele ZebraPay; direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR; de la distribuitori autorizați (agenții de turism).

 

Trenurile de pe rutele cele mai solicitate vor fi suplimentate cu vagoane. În unele zile din perioada săbătorilor, când traficul de călători este extrem de redus, se vor realiza operativ și alte modificări în circulația trenurilor Regio. Acestea vor fi anunţate la nivel local. Rugăm toți pasagerii să țină cont de acest aspect când își planifică deplasările cu trenul, iar pentru informații actualizate să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze prin birorile de informații, la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din gări.

INFO

www.cfrcalatori.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Campionatul national de schimbat roata, editia a II-a

Atelier digital pentru antreprenori si IMM-uri

Concursul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă, etapa nationala 2017

Consiliere, masurarea tensiunii si a glicemiei, gratuit, la Cortul sanatatii

Scrie un comentariu: