Cinema Victoria se transformă în „Sala Unirii”

Finalul anului 2019 aduce pentru Ateneul Național din Iași încă o realizare în segmentul cultural ieșean. Mai precis, în data de 6 decembrie 2019, de Sfântul Nicolae, va fi deschisă cea mai mare sală funcțională de spectacole din Moldova, în incinta Cinematografului Victoria, urmând ca spațiul să devină gazdă pentru evenimente dintre cele mai diverse, printre care enumerăm spectacole de teatru, proiecții de film, concerte, festivaluri, precum și alte manifestări cultural-artistice.

Cinema Victoria se transformă în „Sala Unirii”, cea mai mare sală multifuncțională dedicată, în special, evenimentelor culturale, educaționale și sociale. Această sală va avea peste 850 de locuri și va fi dotată la cele mai înalte standarde de confort și siguranță. Pentru prima dată în istorie s-a reabilitat tot acoperișul și, tot pentru prima dată în istorie, s-a reabilitat și termoizolația clădirii”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași.

„Sala Unirii” este un spațiu optim pentru desfășurarea activităților complexe, de anvergură, organizate de Ateneul Național din Iași, dar care poate fi, de asemenea, oferită spre închiriere tuturor celor care doresc să realizeze evenimente cultural-artistice dedicate unui public numeros.

Principalii susținători ai proiectului sunt Primăria Municipiului Iași, alături de parteneri privați din Iași
Cea mai mare parte din sumă este acoperită de municipalitatea ieșeană și Ateneul Național din Iași. O susținere semnificativă vine și din partea partenerilor privați, care sprijină proiectul atât din punct de vedere logistic, cât și financiar. În acest sens îi menționăm și le mulțumim, reprezentanților Farmaciei Adriana A&G Med SRL și Pleiada Boutique Hotel.

Pleiada Boutique Hotel este partener oficial al Ateneului Național din Iași

Implicarea Pleiada Boutique Hotel este dovada că parteneriatele public-privat pot ajuta orașul. Ceea ce facem noi de câteva luni este o investiție pe termen lung, o investiție în creșterea nivelului de trai prin cultură. Ceea ce face Ateneul Național din Iași prin revitalizarea cinematografelor de stat este mai mult decât onorant și am spus „da” unui parteneriat prin care construim, la propriu, pentru ieșeni. Ne dorim, din ce în ce mai mult, să atragem cât mai mulți turiști la Iași, să avem ce să le oferim, diversitate, uși deschise, ospitalitate de cinci stele, de la Aeroport până la hotel, de la hotel până la descoperirea Iașului ca oraș cultural și simbol al istoriei recente a României”, precizează Dora Morhan, General Manager Pleiada Boutique Hotel.

INFO

Ateneul National Iasi

Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi

Telefon/ Fax: 0232 261 846,

E-mail: office@ateneuiasi.ro

Web: www.ateneuiasi.ro

FB: www.facebook.com/AteneulNationalIasi

PE ACEEASI TEMA:

Zbor deasupra unui cuib de cuci | regia Marius Oltean

”Insula femeilor” la Ateneul National din Iasi

”1+1=3” la Ateneul National Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Uber Eats s-a lansat la Iași

SHARE Talks Iași | Congress Hall

Expoziția de pictură LIBERTÀ, semnată de Andrei PENNAZIO

„Interese umane – Sensul vieții”, prelegere dedicată Zilei Internaționale a Filosofiei

Scrie un comentariu: