“Dumnezeule, este imposibil sa ma gandesc la a-mi petrece viaţa ca o albină lucrătoare, muncind, muncind fără nici un rezultat”
“Ziua zilelor” scria Charles Darwin in jurnalul său, pe data de 11 noiembrie 1838, la vîrsta de 29 de ani, după ce verişoara sa, Emma Wedgwood, i-a acceptat cererea în căsătorie. Dar legendarul naturalist nu a fost mereu la fel de incantat de perspectiva insuratorii. Cu doar cîteva luni mai devreme, a mîzgîlit pe spatele unei scrisori de la un prieten o listă îndelung gîndită de argumente pro şi contra căsniciei, evaluand impactul pe care l-ar putea avea asupra muncii sale.
Lista, găsită în “Corespondenţa lui Charles Dawrin, volumul al II-lea: 1837-1843”, disponibilă şi online pe Darwin Correspondence Project, datează din 7 aprilie 1838 şi trădează tensiunea culturală – valabilă atunci ca şi acum – dintre familie şi carieră, iubire şi slujbă, minte şi inimă.
“Dacă nu mă însor, voi călători. Europa? America???
Dacă voi călători, trebuie să fie exclusiv în zonele de importanţă geologică ale Statelor Unite, depinzînd de sănătate şi vigoare şi cît de departe ajung în studiile de Zoologie.
Dacă nu voi călători – voi lucra la “transmisiunea speciilor” – Formele microscopice cele mai simple de viaţă – Geologie.? .cele mai vechi formatiuni?? Cateva experimente – observaţii fiziologice pe animale inferioare.
B) Voi trăi în Londra, într-o casă mică, aproape de Regents Park – voi ţine un cal – voi face plimbări vara pentru a colecta specimele pe linia studiilor în zoologie: Speculaţii în geografie, lucrări geologice generale – Sistematizare – Studiul afinităţilor.
Căsătoria – inseamnă limitare. Mă voi simţi obligat să muncesc pentru bani. Viaţă londoneză, nimic altceva decat socializare, fără provincie, fără călătorii, fără Colectia Zoologica, fără cărţi. Profesorat la Cambridge, în zoologie sau geologie – în conformitate cu toate obligatiile de mai sus – nu voi mai putea sistematiza studiile în zoologie în aceleaşi condiţii. – Dar ar fi mai bine decît să hibernez la ţară. Chiar mai bine decît undeva aproape de Londra, într-o casă de periferie. Nu aş putea să mă mut la ţară şi să trîndăvesc cu indolenţă. – Aş putea să trăiesc în Londra ca un prizonier ? Dacă aş fi cît de cît avut, aş locui în Londra, într-o casă măricică şi aş acţiona conform punctului B), dar aş putea să duc la îndeplinire acest punct fiind sărac şi cu copii? Nu! – Atunci ar trebui să trăiesc la ţară, aproape de Londra; mai bine, dar cu obstacole importante in calea activitatii stintificem – insa cu o situatie materiala mai buna. Scenariul în care aş locui în Cambridge – viabil – însă m-as simti ca peştele pe uscat. Dar absenţa profesoratului ar însemna sărăcie. Ca profesor la Cambridge – as da tot ce pot, îmi voi respecta îndatoririle de profesor şi voi lucra la studiile mele în timpul liber. Destinul meu este profesoratul la Cambridge sau condiţia de om sărac, la periferia Londrei.
Găsesc mai multă satisfaţie în metoda observaţiei, pe care aş putea-o continua pe filiera lui Lyell, corectînd şi adăugînd informaţii noi pe date existente deja – Nu văd cum as putea face asta fiind legat de Londra.
La ţară aş putea să întreprind experimente şi să fac studii observaţionale pe animale inferioare – mai mult spaţiu –“
Cîteva săptămîni mai tîrziu, în iulie 1838, s-a reîntors la subiect, cu o meditaţie legată de perspectiva de a avea copii.
“Aceasta e întrebarea [înconjurat cu creionul]
Căsnicie:
Copiii – dacă va da Dumnezeu – tovarăşi constanţi (şi prieteni la bătrîneţe) care se vor interesa de parinti – pe care i-as putea iubi si cu care m-as putea juca – oricum, mai bine decat cu un caine. Un cămin, şi cineva care să aibă grijă de casă – Farmecul muzicii şi al flecărelilor femeieşti – Lucruri bune pentru sănătatea omului – dar o mare pierdere de timp.
Dumnezeule, este imposibil sa ma gandesc la a-mi petrece viaţa ca o albină lucrătoare, muncind, muncind fără nici un rezultat – Nu, nu voi face asta! – Imaginează-ţi, zile întregi singur într-o casă londoneză murdară şi afumată – Imaginează-ţi apoi o soţie blîndă, o canapea şi un foc arzînd, cărţi şi muzică, poate – Compară viziunea aceasta cu realitatea ştearsă a traiului de pe Strada Grt. Marlboro.
Burlăcie:
Libertatea de a calatori oriunde – alegerea implicării minimale în societate – fără constrîngeri de a-mi vizita rudele şi de a discuta despre orice fleac. – Să suport cheltuiala şi anxietatea constantă care vin odată cu copiii – poate şi certuri – pierdere de timp – Nu voi putea să citesc în timpul serii – Obezitate şi sedentarism – anxietate şi responsabilitate – mai puţini bani pentru cărţi – Cu cît mai mulţi copii vor fi, cu atît va trebui să muncesc mai mult pentru a-mi cîştiga pîine (Iar munca în exces este foarte nocivă pentru sănătate)
Poate că sotiei mele nu-i va placea Londra; asta ar echivala cu o condamnare la exil şi degradare pînă la condiţia de nerod sedentar.”
În final îşi trasează concluziile
“Căsătorie — Mary — Căsătorie Q.E.D.”
… şi se îndreaptă către următoarea întrebare:
“Dacă se va dovedi necesar să mă căsătoresc?
Cînd? Mai devreme sau mai tîrziu?
Guvernatorul spune că oamenii trebuie să se căsătorească devreme, deoarece varsta inaintata e o piedica în cazul în care cineva şi-ar dori copii. Cu cît înaintează în vîrstă, caracterul uman este mai flexibil – sentimentele devin mai puternice – iar dacă oamenii nu se căsătoresc din timp, pierd o enormă cantitate de fericire nealterată.
Cu toate acestea, dacă m-aş căsători mîine: ar fi o corvoadă şi o cheltuială imensă cumpărarea şi mobilarea unei case, – certuri legate de viaţa sociala – stîngăcie – pierdere de timp zilnică (asta în cazul în care soţia n-ar fi un înger şi nu ar sustine implicare mea în munca). Apoi, cum aş reuşi să-mi fac treaba dacă ar trebui să-mi petrec zilele plimbîndu-mă cu nevasta – Ar însemna să nu apuc să învăţ franceza, să nu văd Continentul ori să merg în America, să nu călătoresc cu balonul ori să întreprind singur călătorii în Ţara Galilor – biet sclav – vei avea o soartă mai oropsită ca a unui negru.
Ca să nu mai pun la socoteală oribila condiţie de sărac (fireşte, în condiţiile în care nevasta n-ar fi un înger şi ar avea bani) – Las-o baltă, băiete ! – Înveseleşte-te! – Nu poţi duce o viaţă solitară, bătrîn şi slăbit, rece şi lipsit de prieteni şi de copii – privindu-te în oglinda si vazind cum incepi sa imbatrinesti.
Ai încredere în şansă – Fii optimist – Există mulţi sclavi fericiţi.”
Şase luni mai tîrziu, cei doi erau căsătoriţi. Au avut zece copii şi au rămas alături unul de celălalt pînă la moartea lui Darwin în 1882 – un frumos exemplu impotriva ideii conform careia dragostea si cariera nu pot coexista. In loc de concluzie, cuvintele înţelepte ale Mairei Kalman, “în final, ei bine, rămîn rezultatele muncii şi iubirea – ce altceva ar mai putea fi?”
Sursa: brainpickings.org