CES 2013 / Pebble, ceasul inteligent

Mult asteptatul si discutatul Pebble, ”ceasul inteligent” care a reusit anul trecut  sa stabileasca un record pe kickstarter.com (platforma pentru strangerea de fonduri) cu cele 10 milioane dolari atrase de la sustinatori, va ajunge la ei din 23 ianuarie 2013, cu patru luni intarziere fata de anuntul initial.  Haideti sa aruncam o privire asupra carateristicilor hardware si software ale ”ceasului inteligent’, prezentat in premiera la CES 2013.

pebble_ceas inteligent

Despre ”ceasurile inteligente” se discuta foarte mult la editia din acest an a CES, insa putine produse au reusit sa starneasca interesul asa cum a facut-o Pebble. Unul dintre motive:  este simplu si intuitiv.  Fetele ceasului, notificarile, controlul muzicii sunt caracteristicile principale pe care celelalte produse nu au reusit sa le implementeze la fel de bine. Celalalt motiv este designul: pur si simplu arata bine si  nimeni nu vrea un obiect urat la mana, oricat de functional ar fi.

pebble_ ceasul inteligent

Pebble are un ecran e-paper, alb-negru, desigur, cu o rezolutie de 144×168 pixeli. Ceasul are pe partea dreapta trei butoane – sus, jos si selectie – iar pe stanga un singur buton. Acesta este destul de mare si ofera o rezistenta mai mare la apasare decat te-ai astepta, insa scopul este acela de a preveni apasarile accidentale. Se incarca prin intermediul unui clip magnetic iar o incarcare completa – care dureaza cca. doua ore –  asigura o durata de utilizare estimata la o saptamana. Este de asemenea rezistent la apa, suportand o presiune de 4 atmosfere, destul pentru a intra cu el in piscina fara emotii.

pebble_ceasul inteligent

pebbles

Design elegant si curat

Gusturile nu se discuta, insa in raport cu celelalte produse de pe piata Pebble are unele dintre cele mai curate si elegante linii.  Corpul ceasului este format dintr-un material plastic cu fete curbate, variantele de culoare oferite fiind negru, gri, portocaliu, rosu si alb. Este si destul de usor, cantarind cca. 200 grame. Ceasul poate fi folosit impreuna cu iPhone (de la 3GS in sus  si macar iOS 5.0 ) sau cu dispozitive Android care ruleaza cel putin varianta 2.3.3. Se conecteaza cu telefoanele prin Bluetooth 4.0  pentru a trimite notificari, a controla muzica si pentru update-uri.

O scuturare a mainii porneste ecranul

Ceasul este dotat cu un accelerometru. In aceasta faza are o functionalitate limitata – porneste ecranul principal la o apasare energica dar acelasi efect poate fi obtinut cu o scuturare a mainii. Atat pe iOS cat si pe Android, Pebble poate receptiona notificari pentru mesaje, email-uri si apeluri vocale. Pe Android puteti adauga notificari pentru  Google Talk si Google Voices, in timp ce iOS face asta automat datorita integarii iMessage cu aplicatia pentru SMS. Puteti controla muzica de pe telefon multumita AVRCP care functioneaza similar cu  controlul castilor Bluetooth. Vibratiile emise de ceas in cazul unei notificari sunt suficient de puternice pentru a nu rata nici o alerta.

Cam astea sunt functionalitatile  ceasului – insa vor veni si altele. O varianta beta pentru Android permite utilizatorilor sa creeze aplicatii care sa ”vorbeasca” cu Pebble iar dezvoltatorii pot crea fete originale pentru ceas. Mai multe aplicatii, integrare cu RunKeeper si suport pentru a face mai multe cu accelerometrul urmeaza sa vina – dar in acest moment asta e tot, nu este chiar cel mai inteligent ceas.

Strategia a fost: un numar redus de functionalitati cu o functionare ireprosabila. Este mult mai rapid si reactiv decat te-ai astepta de la un ecran e-paper. Homescreen-ul nu este nimic mai mult decat un meniu vertical al aplicatiilor. Cele mai multe dintre ele constau in diverse fete de ceas – de la aspectul clasic, analog pana la banalul cadran cu cifre – o alarma, setarile generale si aplicatia de control a muzicii. Navighezi sus, jos, selectezi sau apesi butonul de revenire. Cand primesti o notificare se afiseaza imediat si poti parcurge textul primit. Notificarile aprind si lumina de fundal – lucru care ar putea influenta durata de viata a bateriei. Poti respinge o notificare prin apasarea butonului de revenire sau aceasta va disparea de la sine dupa o anumita perioada.

Pebble a optat pentru simplitate oricand a fost posibil

Nu exista posibilitatea de a vedea toate notificarile ratate. Nu este nici o problema pentru ca le poti gasi pe toate in telefon, dar este un exemplu al optiunii declarate pentru simplitate. Daca simplitatea nu va atrage, exista posibilitatea de a complica lucrurile cat doriti. Pebble are integrat suport pentru serviciul web ”If This Then That” care va permite sa primiti  fluxuri RSS, alerte de stiri, texte sau sa salvati un articol catre Instapaper. Deocamdata, aceste notificari sunt via Email dar mai tarziu vor lucra direct prin intermediul unor aplicatii instalate pe telefon.

Pebble, si datorita interfetei simple, este mai prietenos decat alte ceasuri inteligente. Asteptam sa vedem cum se va dezvolta ecosistemul aplicatiilor construite pentru el, insa acum nu-si propune sa fie mai mult decat este. Un ceas obisnuit stie sa fac un singur lucru, si-l face bine. Pebble face ceva mai mult, dar nu complica lucrurile inutil.

UPDATE – PEBBLE REVIEW

Sursa: www.theverge.com, money.cnn.com

INFO

www.getpebble.com

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: