Centenarul Marii Uniri sarbatorit in ansamblul Palas

1 decembrie este o zi cu o semnificație aparte pentru România, cu atât mai mult în 2018, când se sărbătorește Centenarul Marii Uniri. Pentru a marca acest moment important, ansamblul Palas a pregătit o serie de evenimente care pun în valoare tradițiile și simbolurile românești.

Sâmbătă, pe 1 decembrie 2018, Palas va sărbători alături de ieșeni 100 de ani de la Marea Unire. Cei care vor ajunge în ansamblul din inima orașului vor primi în dar suveniruri cu Tricolorul, vor putea admira Steagul de mari dimensiuni arborat în Atrium și vor fi acompaniați cu muzică patriotică. Pe parcursul zilei, se vor întâlni și cu personaje ale vremii.

În intervalul orar 18.00 – 21.00, cei prezenți în parcul Palas vor putea vedea o proiecție animată a Drapelului României. Fațada sudică a Palatului Culturii va fi „îmbrăcată” în Tricolor și va purta simbolul Centenarului. Este modalitatea prin care ansamblul Palas spune „La mulți ani, România! La mulți ani, români!” din Iași, oraș al Marii Uniri. În același interval orar, în parcul Palas se vor auzi melodii ale marilor compozitori români.

De la ora 18.30, publicul din Palas va fi invitat la spectacolul „Țara mea cântă”. Concertul va fi susținut de Ansamblul Vocal – Instrumental Armonia Lucis și Corul de Copii Juniorii Operei, coordonați de prof. Raluca Zaharia. Sub îndrumarea dirijorului și orchestratorului Dragoș Mihai Cohal, artiștii vor interpreta cântece tematice pentru Marea Unire.

Tot sâmbătă, de la ora 17.00, va avea loc vernisajul expoziției „Marea Unire prin ochii presei de la 1918”, găzduită la parterul Atriumului Palas Mall. Proiectul include 12 panouri care prezintă tot atâtea momente din „facerea” Marii Unirii, surprinse prin articole din presa anului 1918.

De joi până duminică inclusiv, 2 decembrie, parterul Atriumului Palas Mall va găzdui Târgul 100% Românesc, dedicat celor care apreciază obiectele autentice și care admiră îndeletnicirile autohtone. Membrii Asociației „Produs de Cluj” îi vor încânta cu ii și costume populare, trăistuțe și țesături lucrate manual, articole de marochinărie, decorațiuni tradiționale, produse din lavandă, cosmetice bio, dar și cu delicii, precum ciocolată de casă, miere și produse de apicultură, dulcețuri și siropuri naturale. În fiecare zi a Târgului 100% Românesc, vizitatorii se vor delecta și cu dansuri tradiționale susținute de Ansamblul Folcloric Valea Șomeșului din Gherla.

INFO

Palas Mall

Str. Palas 7A, Iasi

Webwww.palasmall.ro

FBfacebook.com/palasiasi

PE ACEEASI TEMA:

28 noiembrie, Putna: „La 100 de ani de la revenire, Bucovina este lângă Ștefan cel Mare și Sfânt”

Parfumuri de lux oferite la Palas de Ziua Femeii

”Zborul Marii Uniri”, la Aeroportul Iași

„Cartea albă a eroilor – gânduri pentru străbunici”. Proiect interactiv la Palatul Culturii din Iași

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Judecata Poveștilor” cu magicianul Marian Râlea

Concert vocal-simfonic în cadrul Anului cultural Franța-România

Lansarea la Iași a romanului „Portocalele verzi”

”O seara romaneasca” in Gradina Palas

Scrie un comentariu: