Ce sunt codurile QR si cum sunt folosite

(Lucian ROTARU)Ce sunt codurile QR si cum sunt folosite gadget my loveIn ultima perioada, codurile QR au inceput sa fie folosite tot mai des in reviste, ziare si pe afise, dar mai multe studii efectuate la inceputul anului aratau ca multi dintre europeni nu stiu ce sunt acestea si ca destul de putini le utilizeaza.

Citirea unui astfel de cod se realizeaza cu ajutorul camerei foto a telefonului tau inteligent si a unei aplicatii precum QR Reader sau QR Code Reader and Scanner pentru iPhone si Google Goggles, Barcode Scanner si QR Droid pentru telefoanele cu Android. Toate aceste aplicatii sunt gratuit si pot fi gasite in App Store, respectiv Google Play. Pentru a accesa continutul unui cod de acest tip trebuie sa deschizi aplicatia aleasa de tine si, cu ajutorul acesteia, sa fotografiezi codul dorit.

Create in 1994 de catre o companie din Japonia, codurile QR au aparut in publicitatea din Romania abia prin 2009. Exista campanii publicitare care au la baza aceste coduri, dar cei mai multi le folosesc pentru ca sunt o modalitatea simpla de a trimite cititorii la o anumita adresa web. Astfel, aceste coduri bidimensionale devin piste de lansare pentru un bogat continut digital.

De exemplu, unele afise vazute pe strazile Iasului au un cod QR intr-un colt ce trimite catre pagina de Facebook, site-ul organizatiei respective sau catre o pagina unde pot fi gasite mai multe informatii despre acel eveniment. Aceste coduri apar si pe ambalajele unor produse si sunt foarte utile acelor persoane care doresc sa afle mai multe despre un obiect inainte de achizitionarea acestuia din magazin.

Mai multe publicatii din Romania au valorificat aceasta tehnologie oferind cititorilor posibilitatea de a realiza actiuni pe care doar online-ul le permitea. „Utilizarea codurilor QR este practic limitata doar de imaginatia agentiilor de publicitate in realizarea campaniilor pentru clienti. Avantajul major este faptul ca aceste coduri permit o actiune imediata a cititorului, ceea ce printul nu a oferit-o pana acum. Practic, rasfoind revista si avand la indemana un telefon mobil cu camera foto, vei putea sa vizionezi videoclipuri, sa asculti ultimul single al unei formatii prezentate in revista, sa iti rezervi un bilet la un concert sau sa participi la diferite promotii”, declara, in 2011, directorul general al unei publicatii de divertisment din Romania pentru www.iqads.ro.

QR code Facebook a rubricii Gadget, my love

Acest cod te va trimite pe profilul de Facebook a rubricii Gadget, my love

In octombrie 2012, CFR Calatori impreuna cu BookLand au anuntat un proiect de transformare a mijloacelor de transport feroviar in spatii prietenoase pentru cititori. In cadrul acestei initiative, vor expune carti pe care calatorii le vor putea citi si vor afisa stickere cu coduri QR pentru cei care doresc sa descarce gratuit carti electronice pe telefonul mobil sau pe tableta.

Ritmul de popularizare al codurile QR nu este unul accelerat, dar posibilitatile oferite de acestea in spatiul public si in print sunt numeroase. Folosirea acestor coduri in diferite campanii devine un lucru obisnuit de pe urma caruia avem doar de castigat.

Sursa: www.ziaruldeiasi.ro –  rubrica Gadget, My Love; Autor: Lucian Rotaru

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Atelier de prins curaj @Bojdeuca lui Creanga

Intalnire cu un berar nomad @Beer Zone

Social Practice by Magnitude

Pacala si Tandala va asteapta la Bojdeuca lui Creanga

Scrie un comentariu: