TURISM

Unde calatorim si unde ne facem vacantele. Obiective turistice din Iasi, din tara si din strainatate.

Articole


Circulaţia trenurilor şi programul agenţiilor în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Circulaţia trenurilor şi programul agenţiilor în perioada Sărbătorilor de Iarnă

CFR Călători informează că pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările publicului cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din Bucureşti spre Sighetu Marmației, Satu Mare, Vatra Dornei, Suceava, Timișoara Nord, Brașov, Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Baia Mare, Arad, vor fi [...]

Blue Air lanseaza zboruri interne pe ruta Iasi – Bucuresti

Blue Air lanseaza zboruri interne pe ruta Iasi – Bucuresti

Blue Air lanseaza, in premiera, zborurile interne pe ruta Bucuresti - Iasi - Bucuresti, cu doua frecvente pe zi! Biletele de avion sunt acum disponibile la cele mai mici tarife, incepand de la 47.90 euro*/segment (*TVA si taxe incluse, locuri limitate), online pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la cele peste 3 000 de agentii partenere.

Librăria de Poezie, la Muzeul „Mihai Eminescu”

Librăria de Poezie, la Muzeul „Mihai Eminescu”

Aceasta este a treia din seria librăriilor de profil deschise la muzeele literare ieșene, după Librăria de la Bojdeucă, dedicată cărților pentru copii, și Librăria din Casa Pogor, destinată cărților de istorie și critică literară, eseului și memorialisticii.

Bilanţul Nopţii Europene a Muzeelor la Complexul Muzeal Naţional MOLDOVA Iaşi

Bilanţul Nopţii Europene a Muzeelor la  Complexul Muzeal Naţional MOLDOVA Iaşi

În data de 16 mai 2015 s-a desfăşurat cea de-a 11-a ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor, Complexul Muzeal Naţional MOLDOVA Iaşi propunând cu acest prilej un program de vizitare prelungit acompaniat de o suită complexă de activităţi cultural-artistice care au atras un public numeros, înscrise în CIRCUITUL DE LA IAŞI coordonat de Reţeaua Naţională a [...]

Turiştii români care îşi fac un cont Airbnb prin intermediul Telekom au 30€ reducere la cazare în peste 190 de ţări

Turiştii români care îşi fac un cont Airbnb prin intermediul Telekom au 30€ reducere la cazare în peste 190 de ţări

Turiştii români, indiferent de operatorul de telefonie mobilă sau fixă, pot beneficia de o reducere de 30 de Euro la cazare, dacă îşi creează un cont nou pe platforma Airbnb, prin intermediul telekom.ro. Airbnb permite rezervarea de camere sau locuinţe direct de la localnici, în peste 34.000 de oraşe din peste 190 de ţări.

O retrospectivă a transformărilor de la Muzeul Literaturii Române Iași din ultimii doi ani

O retrospectivă a transformărilor de la Muzeul Literaturii Române Iași din ultimii doi ani

Pe data de 1 februarie 2015 s-au împlinit doi ani de când la MLR Iași au loc transformări care au dinamizat puternic instituția și au repoziționat-o în câmpul cultural. Cu viziune managerială, efort și implicare, muzeele literare ieșene au început să se evidențieze în peisajul cultural ca fiind vii, creative, deschise și implicate în problemele [...]

Alba Iulia și-a dublat numărul de turiști în ultimii 5 ani

Alba Iulia și-a dublat numărul de turiști în ultimii 5 ani

În ultimii 5 ani Municipiul Alba Iulia și-a dublat atât numărul de turiști cât și cel de înnoptări, conform datelor Institutului Național de Statistică. Creșterea a fost organică și constantă, din ce în ce mai mulți turiști trecând pragul centrului istoric al orașului după punerea în valoare a acestuia.

10% dintre turistii romani “imprumuta” diverse obiecte din hotel

10% dintre turistii romani “imprumuta” diverse obiecte din hotel

Aproximativ 10% dintre turiștii cazați în pensiunile și hotelurile românești pleacă acasă cu diferite obiecte din unitățile de cazare, este concluzia unui studiu realizat în luna octombrie de către platforma de rezervări hoteliere HotelGuru.ro. Printre obiectele luate de turiști se număra prosoapele, tacâmurile, telecomanda, dar și obiecte mai [...]

Transfer gratuit pentru iesenii care ales sa zboare din Chisinau

Transfer gratuit pentru iesenii care ales sa zboare din Chisinau

Incepand cu ultima saptamana a lunii iulie 2014, compania Air Moldova opereaza transferul gratuit al pasagerilor de la Iasi la Chisinau cu un nou autocar, clasificat la patru stele, sporind astfel confortul iesenilor care aleg sa profite de ofertele avantajoase ale companiei.

Muzeul G. Topirceanu, redeschis dupa prima renovare capitala de la infiintare

Muzeul G. Topirceanu, redeschis dupa prima renovare capitala de la infiintare

Timp de o lună, la muzeul „G. Topîrceanu”, aflat în componenta Muzeului Literaturii Române Iasi, s-a desfăsurat prima lucrare de renovare capitală de la inaugurarea muzeului în anul 1985. Renovarea a cuprins spatiile interioare si exterioare ale muzeului, precum si bustul si soclul poetului. Mergând pe aceeasi linie a împrospătării muzeului, [...]

Povestea statuii lui Eminescu de la Fundatie

Povestea statuii lui Eminescu de la Fundatie

Anul acesta comemoram, la 15 iunie 2014, 125 de ani de la trecerea Poetului în nemurire. Dar, ieşenii, în acest an de graţie, 2014, mai au un motiv în plus de înaltă cinstire a Luceafărului: împlinirea celor 85 de ani de la dezvelirea statuii sale, din 1929! Dar, cum se va vedea, şi această monumentală şi reprezentativă statuie a lui Mihai Eminescu [...]

Pogorarea Sfantului Duh (Cincizecimea, Rusaliile)

Pogorarea Sfantului Duh (Cincizecimea, Rusaliile)

Pogorârea Sfântului Duh este, împreună cu sărbătoarea Paștelui, cea mai veche sărbătoare creştină. Amplitudinea ei se datorează şi Moşilor de vară, sărbătoare care precede Duminica Rusaliilor. Cu această sărbătoare se încheie perioada sărbătorilor pascale. Suprapunându-se peste sarbatoarea populara a Rusaliilor, este foarte dificilă diferențierea [...]

Intrarea la muzeele literare iesene este gratuita in prima duminica a fiecarei luni

Intrarea la muzeele literare iesene este gratuita in prima duminica a fiecarei luni

Conducerea instituţiei a adoptat această măsură în vederea facilitării accesului vizitatorilor din toate categoriile sociale la muzeele literare ieşene, contribuind astfel la egalizarea şanselor în materie de consum cultural. Acţiunea face parte din strategia mai amplă de revitalizare a Muzeului Literaturii Române Iaşi şi se aliniază altor [...]

Ion Creanga, intr-o fotografie inedita descoperita la Muzeul Literaturii Romane Iasi

Ion Creanga, intr-o fotografie inedita descoperita la Muzeul Literaturii Romane Iasi

Specialistii Muzeului Literaturii Române Iasi au descoperit recent că în patrimoniul institutiei se regăseste o fotografie care îl surprinde pe scriitorul Ion Creangă, alături de A.C. Cuza (stânga) si N.A. Bogdan (dreapta). Este vorba de o copie după o ferotipie realizată la Slănic Moldova în anul 1885, când Ion Creangă se afla acolo pentru [...]

Revitalizarea muzeului „Mihai Eminescu”: renovari si expozitii noi

Revitalizarea muzeului „Mihai Eminescu”: renovari si expozitii noi

Muzeul „Mihai Eminescu”, aflat în componenta Muzeului Literaturii Române Iasi, si-a redeschis de curând portile, întâmpinându-si vizitatorii cu suprize plăcute: conditii mai bune pentru exponate si reamenajări ale expozitiilor.

Traditiile si gastronomia au atras turistii catre pensiuni in perioada sarbatorilor de iarna

Traditiile si gastronomia au atras turistii catre pensiuni in perioada sarbatorilor de iarna

Circa 80.000 de turisti au ales pensiunile pentru petrecerea perioadei sărbătorilor de iarnă (atât Crăciunul si Revelionul pe rit nou si pe rit vechi, precum si toată perioada cuprinsă între 20 decembrie si 15 ianuarie). Acestea sunt cifrele raportate de Asociatia Natională de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), care estimează o crestere [...]

O zi in romanticul Paris

O zi in romanticul Paris

Cel mai fermecator oras din lume - cu bulevardele sale umbrite de copaci, podurile luminate, mancarurile rafinate si terasele-cafenea cu scaune de rachita - seduce indiferent de perioada din an sau zi.

Programele educaționale ale Muzeului PONI-CERNĂTESCU

Programele educaționale ale Muzeului PONI-CERNĂTESCU

Muzeul „Poni-Cernătescu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează programe educaționale, destinate atât publicului școlar și preșcolar, cât și familiilor.

Locuri si vicii

Locuri si vicii

Din cind in cind, avem voie sa ne lasam prada micilor noastre slabiciuni. BBC Travel ne face opt propuneri de destinatii ''pacatoase'' de pe intreg globul, de la hedonismul de pe plajele Thailandei si pina la placerile bahice dintr-o iurta mongoleza.

Cele mai bune festivaluri din lume in Septembrie

Cele mai bune festivaluri din lume in Septembrie

Festivalurile sint muzee vii, spatiia le culturii si traditiei intr-o lume tot mai globalizata. Nu exista nimic mai potrivit pentru a intelege o tara decit participarea la un eveniment in care se sarbatoreste individualitatea, unicitatea locala - fie ca se face prin muzica, curse de camile sau batai uriase cu mincare.

Cele mai uimitoare fantani din Europa

Cele mai uimitoare fantani din Europa

E caldura mare, asa ca ni s-a parut potrivit sa va prezentam unele dintre cele mai uimitoare fintini din Europa. Daca aveti drum prin apropiere, nu ezitati sa le vedeti in realitate.

Liceul Internat „Costache Negruzzi” / Prin Trecut Spre Viitor

Liceul Internat „Costache Negruzzi” / Prin Trecut Spre Viitor

Cladirea a fost ridicata la initiativa lui Spiru Haret, inspector general al scolilor, cu sprijinul lui Take Ionescu, Ministrul Cultelor si Instructiunii Publice. Terenul a fost cumparat de stat in 1892, constructia realizandu-se intre anii 1893-1895.

Casa Alecu Sturdza / Prin Trecut Spre Viitor

Casa Alecu Sturdza / Prin Trecut Spre Viitor

Casa vistiernicului Alecu Sturdza, dateaza de pe la inceputul secolului al XIX-lea. A fost vanduta, pe la 1830, de vorniceasa Elena Hrisoverghi, mama poetului Alexandru Hrisoverghi, lui Alecu Sturdza.