Castigatorii concursului ”Apa da viata Iasului” au fost premiati

În perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2013, ApaVital a organizat cea de-a III-a ediţie a concursului de fotografie „Apa dă viaţă Iaşului!”. Au participat un număr de 34 concurenţi, care au trimis 72 de fotografii pe tema apei în comunitatea locală. Toate fotografiile au fost postate pe www.apavital.ro, într-o secţiune special creată, alături de regulamentul de participare la concurs.

Juriul, format din şapte reprezentanţi ai managementului ApaVital, a acordat puncte pentru cele mai interesante fotografii care au respectat condiţiile de participare şi s-au încadrat în tema propusă, apa în comunitatea locală. După totalizarea punctajelor obţinute, comisia de organizare a validat următoarele rezultate:

Locul I (premiu de 800 lei net) – Cătălina Rusanovschi, cu fotografia „Prietenie”


Locul II (500 lei net) – Ioana Poleac – „Apa dă viaţă şi culoare Iaşului”


Locul III (300 lei net) – Ingrid Ursulescu – „Picătura vieţii”

Premiile au fost acordate miercuri 23 octombrie 2013, în cadrul unei festivităţi desfăşurate la sediul ApaVital.

Lista câştigătorilor premiilor promoţionale îi cuprinde pe Ciobotaru Ionuţ-Vlad, Gheorghiţă Dănuţ, Ionuţ Ţapu, Fluturel Daniel Vlăduţ, Butiuc Elena-Luminiţa, Dumitru Radu, Gheorghiţă Lăcrimioara, Hohan Lavinia, Popovici Simona Adelina, Medrihan Sorin, Arhip Andreea, Vârgă Cătălin, Vârgă Iosif Cătălin, Daniela Borsanu, Ioan Scarlat, Andra Scarlat,  Elena Liliana Scarlat, Lăzărescu Cezar, Marius Cristinel Butiuc, Şuhan Ionela, Arămescu Ovidiu, Elena Sturzu, Lupu Alexandru, Bogdan Cernea, Ana Maria Nistor, Mireştean Camil Ciprian şi Gorea Marilena. Cele mai reprezentative lucrări participante la acest concurs vor fi expuse la sediul societăţii.

INFO

www.apavital.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Nae Ionescu – mentor al generatiei interbelice

Adrain Sina & Akcent Live Band @Time Out

Proiecție ”Ultimul căldărar” si lansare carte @Ateneul din Iasi

”Echilibru in dezEchilibru” – atelier de Contact Improvisation @Teatru FiX

Scrie un comentariu: