”Casa traditiei” în food court-ul Palas Mall

Casa Traditiei_Palas Mall 01

De curând, Casa Tradiţiei a inaugurat în food court-ul Palas Mall noul său concept, care reunește partea de magazin, cu numeroase produse tradiționale din băcănie, cu cea destinată servirii de mâncare gătită cu specific țărănesc.

Astfel, pe lângă preparatele autentic româneşti pe care clienții Casa Tradiţiei le găseau în magazin, în noul concept vor putea savura şi bucate preparate după cele mai bune rețete de pe meleagurile noastre. Savoarea mâncărurilor este dată de calitatea ingredientelor, care provin din surse naturale, din zone de munte, precum Brașov, Harghita şi Bucovina.

Casa Tradiţiei a pregătit meniuri speciale pentru clienții Palas şi reduceri pentru cei care lucrează în clădirile de birouri din ansamblu. Meniuri complete, în combinaţii variate, pe bază de carne de pui, vită şi porc, legume pe plită şi ciorbe aburinde, servite în străchini de lut, sunt doar câteva dintre bunătăţile servite la noua locaţie din food court. În plus, cei care doresc un desert ca la mama acasă, pot opta pentru delicioşii papanaşi cu smântână.

Casa Traditiei_Palas Mall 03

Gurmanzii vor găsi la Casa Tradiţiei şi o varietate de preparate tradiţionale româneşti, scoase parcă din cămara bunicii, naturale şi sănătoase. Pastramă de vită, cârnaţi de vânat, muşchiuleţ de porc afumat, ruladă tradiţională şi multe alte delicii sunt propuneri culinare la preţuri avantajoase.

Din ofertă nu lipsesc nici dulciurile. Cozonacul şi pasca pentru masa de Paşte pot fi comandate la noua locaţie, clienţii având garanţia că vor fi preparate după reţete transmise din generaţie în generaţie.

Amatorii de mâncare şi preparate româneşti sunt aşteptaţi la Casa Tradiţiei, în food court-ul Palas Mall.

INFO

Palas Mall

Stra. Palas 7A, Iasi

Web: www.palasmall.ro

FB: facebook.com/palasiasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Deschis la Distractie”, ultima editie inainte de vacanta. Invitati: Canaf Band

Recital de pian Ana Antonia Tudose la ICR Viena

Start-up your future cu BEST Summer Courses!

Tura de cicloturism in familie, la Dobrovat, 1 iulie 2017

2 comentarii la “”Casa traditiei” în food court-ul Palas Mall”

  1. Roznovat Doina says:

    Buna ziua,
    Comanada : 2 cozonaci cu nuca si rahat ptr. data de 15.04.2016 orele 12-14 la Palas Moll. Va veni cineva sa-i ridice si sa plateasca.
    Va rugam confirmati primirea acestui mesaj.

  2. Roznovat Doina says:

    buna ziua,
    Doresc 2 cozonaci cu nuca si rahat pentru ziua de 15.04.2017. ora 12-14 la Palas Moll. Va veni cineva sa- i ridice si sa plateasca.
    Rog sa fie proaspeti.

Scrie un comentariu: