Cartea ”Povestile lui Bucurila” – un proiect ACMIM si BCR pentru copiii aflati în dificultate

Asociatia Copilul Meu – Inima Mea în parteneriat cu Banca Comerciala Româna lanseaza sâmbata, 12 iulie, ora 11:00, la sediul Sucursalei judetene BCR, cartea “Povestile lui Bucurila – Inima Fermecata”, dedicata copiilor care au urmat sau care urmeaza sa aiba o interventie chirurgicala.

„Povestile lui Bucurila” este un proiect realizat de Asociatia Copilul Meu – Inima Mea cu sprijinul voluntarilor BCR din Iasi. Ei au câstigat o finantare de 3000 de Euro în urma unei competitii interne, ”Brutaria de Fapte Bune”, pentru angajatii bancii, bani pe care i-au donat Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii “Sfânta Maria” din Iasi pentru achizitionarea instrumentelor medicale necesare sectiei de chirurgie pediatrica.

Povestile lui Bucurila” face parte dintr-un proiect mai amplu pe care Asociatia Copilul Meu – Inima Mea îl dezvolta împreuna cu BCR, având rolul de a-I ajuta pe copii aflati în suferinta sa înteleaga si sa accepte mult mai usor tot ceea ce li se întâmpla, oferindu-le astfel, o doza de optimism în drumul lung spre vindecare” a declarat Georgiana Oltenescu, mentor BCR în cadrul proiectului Brutaria de Fapte Bune.

Astfel, sâmbata, 12 iulie, Mihaela Garlea, asist. univ. drd. Universitatea de Arte “George Enescu” si realizator de emisiuni pentru cei mici le va citi copiilor aflati în suferinta la Spitalul Sfânta Maria din Iasi, povesti special scrise si illustrate pentru ei.

Scopul proiectului este de a aduce o doza de optimism, dar si de normalitate în viata acestor copii, utilizând povestea ca instrument terapeutic. Fiecare poveste citita si fiecare clipa petrecuta alaturi de acesti copii, prin joaca, le distrage atentia de la probleme lor zilnice.

Prin proiectul Povestile lui Bucurila ne dorim sa le fim alaturi copiilor aflati în suferinta, dar si sa crestem gradul de constientizare a acestei probleme existente în sistemul medical din România. Pentru ca impactul proiectului sa fie unul de durata, iar implicarea echipei în schimbarea starii copiilor sa fie recurenta, o data pe luna vom organiza Week-end-ul Povestilor. Prietenii lui Bucurila printre care se numara si voluntari din BCR vor merge în vizita la copiii din spitalele Sfânta Maria din Iasi si Marie Curie din Bucuresti si vor încerca sa le aduca zâmbetul pe buze.” a declarant Sorin Gradinaru, Vice Presedinte Asociatia Copilul Meu – Inima Mea.

ACMIM este o organizatie neguvernamentala, fara scop lucrativ, independenta si apolitica, înfiintata în anul 2009.
Misiunea asociatiei este de a face orice demers este necesar pentru a putea salva viata fiecarui copil cu probleme cardiovasculare (legislatie, stabilirea relatiilor cu spitale care pot salva aceste vieti, strângerea de fonduri). De asemenea ne propunem sa demaram si sa implementam actiuni prin care orice copil cu probleme cardiovasculare sa aiba sansa la o viata normala. Beneficiarii asociatiei sunt copiii si tinerii cu boli cardiovasculare, rudele acestora, precum si alte categorii de persoane aflate în dificultate.

INFO

www.acmim.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: