”Carmina Burana”, la Opera Nationala Iasi

Opera Națională Română Iași va invita la spectacolul de opera Carmina Burana, scrisă de Carl Orff , in regia și coregrafia lui Ioan Tugearu.

  • vineri, 25 octombrie 2019, de la ora 18:30 – sala mare a Teatrului National Iasi

Carmina Burana a fost scrisă de Carl Orff între 1935 şi 1936 şi prezentată la scala din Milano în 1953, sub bagheta lui Herbert von Karajan. Ulterior a cunoscut numeroase montări în toată lumea, sub formă de concert sau de spectacol de balet şi chiar de film. În România cantata scenică a mai fost montată de Alexa Mezincescu, la Opera Naţională Bucureşti, în 1996 şi de Gigi Căciuleanu,  la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş, în 2012.

Ideea centrală a spectacolului Carmina Burana este că deasupra tuturor oamenilor  stă Destinul, întruchipat de zeiţa Fortuna. Ea dirijează parcursul existenţei, ridică şi coboară destine, de unde metafora plastică a roţii, care se învârte fără oprire. O altă metaforă scenică este aceea a cavalerului care cucereşte o cetate, cucerind de fapt femeia iubită, pentru ca în final să i se închine ei, femeia fiind suveranul iar bărbatul vasalul. În fine, o altă metaforă scenică este aceea a necontenitei reînvieri a vieţii în natură, a primăverii care revine mereu şi a dragostei care se naşte continuu.

Cu o distribuție de excepție, spectacolul poartă semnătura dirijorală a maestrului Ilarion Ionescu Galati, iar decorurile şi costumele sunt create de scenografa Viorica Petrovici.

Distribuție: Sopran – Manuela Ipate, Tenor – Petru Pavel, Bariton – Alexandru Constantin, Actor – Doru Gabriel

 

Spectacolul durează până la 20:15 și nu are pauză.

BILETE

Biletele se pot achiziționa atât de la Agenția Operei (tel. 0332.888.448 – foaier / program: luni – vineri intre 10.00-17.00, sâmbătă 10.00–13.00  ), cât și online pe site-ul O.N.R.I. (www.operaiasi.ro/evenimente).

Este strict interzis accesul in sala copiilor sub 7 ani.

INFO

Opera Nationala Romana Iasi

Str. Agatha Barsescu nr. 18, Iasi

Secretariat: +40-(0)232 211 144

www.operaiasi.ro

www.facebook.com/Opera-Nationala-Romana-Iasi

www.youtube.com/OperaIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Scrie un comentariu: