Ieșenii primesc gratuit periuțe de dinți noi, în schimbul celor uzate, sâmbătă, începând cu ora 10, în fața Palatului de Cultură. De asemenea, ieșenii sunt invitați și la consultații stomatologice și detartraje gratuite, într-unul din cele aproximativ 80 de cabinete din județ; oamenii își pot alege cabinetul cel mai apropiat din lista disponibilă pe www.zambesteromania.ro
Ambele acțiuni, ”Rabla pentru Periuța Ta” și consultațiile stomatologice gratuite, fac parte din campania Zâmbește România, pentru o mai bună sănătate orală; Un român folosește în medie, la nivel urban, aceeași periuță de dinți timp de 2 ani2, deși medicii stomatologi recomandă schimbarea periuței de dinți o dată la 3 luni.
Doar pe parcursul zilei de sâmbătă, începand cu ora 10:00, în fața Palatului de Cultură la cortul Caravanei „Rabla pentru periuța ta”, ieșenii care își aduc vechea periuță, primesc gratuit în schimb o periuță nouă de dinți** și un cupon de reducere între 30 – 50% pentru pasta de dinți preferată, din gamele Aquafresh®, Aquafresh® Kids, Sensodyne® sau Paradontax®, valabil în rețeaua Carrefour. De asemenea, participanții vor putea sta de vorbă cu specialiștii în sănătatea orală care vor fi prezenți pentru a oferi sfaturi personalizate pentru nevoile fiecăruia.
După ce a fost la București, Constanța, ajunge și la Iași, Caravana „Rabla Pentru Periuța Ta” va continua în luna octombrie și în alte orașe din țară, printre care:
- Cluj-Napoca: 4 octombrie, pe Bulevardul Eroilor, imediat lângă Piața Matei Corvin;
- Oradea: 5 octombrie, în Centrul Vechi, pe str. Republicii;
- Galați: 11 octombrie, în fața Casei de Cultură;
- Brașov: în Piața Sfatului (revenim cu detalii privind data)
Organizatorii campaniei Zâmbește România reamintesc tuturor că au la dispoziție aproximativ 1.500 de cabinete stomatologice în toată ţara care oferă consultaţii sau detartraje gratuite până la finalul anului. Oamenii sunt invitați să caute cabinetul stomatologic cel mai aproape de casele lor, din lista disponibilă pe www.zambesteromania.ro.
Caravana Națională ”Rabla pentru Periuța Ta” este desfășurată cu susținerea Aquafresh®, Sensodyne® și Parodontax® și sprijinul Carrefour România și face parte din campania educațională Zâmbește România pentru o mai bună sănătate orală.
Statistici: românii își schimbă periuța de dinți o dată la 2 ani.
Inițiativa promovează obiceiurile corecte de igienă orală, ca răspuns la statisticile îngrijorătoare cu privire la sănătatea dinților românilor. Cele mai recente studii de piață arată că un român folosește în medie, la nivel urban, aceeași periuță de dinți timp de 2 ani, deși medicii stomatologi recomandă schimbarea periuței de dinți o dată la 3 luni. În Capitală, bucureștenii folosesc în medie o periuță pe an. Apoi, fiecare român consumă în medie 1,39 de tuburi de pastă de dinţi pe an, în creștere ușoară față de datele naționale din anul anterior.
Campania Zâmbește România a fost dezvoltată în 2012 de GSK Consumer Healthcare, și brandurile sale Aquafresh®, Sensodyne®, Parodontax® și Corega®, cu ajutorul specialiștilor în igiena orală, pentru a facilita accesul la educație şi la prevenţie, în vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale în rândul populației din România. Proiectul face parte din Platforma Europeană pentru o Sănătate Orală mai Bună (BOHEP), amplă inițiativă europeană lansată în 2012.