Caravana Orange – 4G discovery tour îi invită pe liceenii din Iași să descopere universul lumii digitale

Orange-4G-tour-caravana-autocar-masina-iasi-foto-arhiva

Orange România, în parteneriat cu Asociația Green Revolution, continuă și anul acesta programul educațional din cadrul caravanei Orange – 4G discovery tour. Liceele din Iași sunt invitate vineri, 30 mai, să se înscrie într-un tur dedicat lumii digitale. Tinerii vor afla informații despre istoria telecomunicațiilor, tehnologia 4G și beneficiile sale, cât și despre utilizarea responsabilă a telefonului mobil și accesarea în condiții de siguranță a internetului.

În cadrul programului, aceștia vor descoperi ce implică tehnologia mobilă și evoluția acesteia. De asemenea, ei vor putea testa smartphone-uri de ultimă generație, servicii și aplicații pentru care tehnologia 4G aduce beneficii semnificative. Cunoștințele elevilor vor fi puse la încercare printr-un quiz, iar la final cei mai buni vor fi răsplătiți cu premii.

În intervalul orar 13:30 și 16:30, vor fi organizate 3 vizite, la care pot participa câte 50 de liceeni în fiecare tur. Caravana Orange 4G discovery tour va fi amplasată în parcarea Iulius Mall. Primele 3 licee înscrise vor fi cele care vor beneficia de un tur complet în universul tehnologiei 4G.

ÎNSCRIERI PENTRU LICEE

Înscrierea se va face printr-un mail la adresa csr@orange.ro până la data de 29 mai, în care să se specifice liceul, numărul de participanți și profesorul însoțitor.

Campania demarată de Orange România are scopul de a-i familiariza pe utilizatori cu beneficiile și tehnologia 4G. Caravana a fost lansată la Cluj-Napoca, pe 16 mai, și va ajunge în perioada următoare în mai multe orașe din România, precum Brașov, București, dar și Constanța.

INFO

facebook.com/orangeromania

www.orange.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

”Țara moartă”, de vineri în cinema

Sunday Funday la Cafeneaua Acaju

”Umorul salveaza vieti” – eveniment caritabil

Atelier gastronomic pentru copii

Scrie un comentariu: