Campionatul Viper Open la biliard, 22-23 martie

Clubul Viper din IULIUS MALL găzduieşte, la final de săptămână, cea de-a doua ediţie a campionatului de biliard Viper Open. Cei care doresc să îşi demonstreze măiestria în mânuirea tacului se pot înscrie până vineri, 21 martie 2014, ora 19.00.

Taxa de participare este de 100 lei, cei interesaţi primind cinci vouchere valabile în Clubul Viper, unde se pot antrena. Concurenţii se vor întrece pentru premii în valoare totală de 15.000 lei.

La competiţia care va avea loc pe 22 şi 23 martie şi-au anunţat participarea peste 40 de jucători. Printre aceştia se numără campioni naţionali şi profesionişti de talie europeană şi mondială, precum Radu Anghel, reprezentantul României la Campionatul European de Biliard din Cipru.

Duminică, în a doua zi de concurs, în Clubul Viper se vor desfăşura ultimele întreceri, iar Marea Finală va avea loc de la ora 17.00, la arena special amenajată la parterul IULIUS MALL. Spectatorii veniţi să îi admire pe finalişti vor avea parte şi de un moment inedit: Gabi Vişoiu, campion mondial absolut la biliard artistic, va oferi o demonstraţie spectaculoasă de trickshot.

UTILE

Sistem de joc

  • Concurs de bila 9
  • Piramida dubla pana la primii 16, primul la 7 seturi, spart alternativ
  • Piramida simpla primii 16, primul la 7 seturi, spart alternativ
  • Semifinalele si finala, primul la 9 seturi, spart alternativ

Premii

  • Locul I – 2.600 lei + 20 ore biliard
  • Locul II – 1.800 lei + 20 ore biliard
  • Locurile III – 900 lei + 15 ore biliard
  • Locurile V – 500 lei + 10 ore biliard
  • Locurile IX – 250 lei + 5 ore biliard

INFO

Viper Club

Iulius Mall, demisol

viperclub.ro

www.facebook.com/ViperClubIasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Happy Halloween @Oxford Pub

Concursul de desene originale inspirate din scrierile lui Ionel Teodoreanu

Plimbare de ”groaza”… pe bicicleta

Bliss Pijama Party

Scrie un comentariu: