Campania ”Stop furturilor din buzunare”

buzunare-3_2015

În perioada februarie – martie  2015, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, prin Poliția Municipiului Iași și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității derulează o campanie de informare a cetăţenilor pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare care sunt comise în staţii şi mijloace de transport în comun, precum şi în alte locaţii publice.

Campania vizează atenţionarea cetățenilor din municipiul Iași în vederea protejării bunurilor personale pe care le au asupra lor. Acțiunile de informare și prevenire vor fi însoțite și de acțiuni  ale polițiștilor de investigații criminale și de ordine publică menite a-i descuraja pe potenţialii infractori și de depistare a celor care comit astfel de furturi.

Campania îşi propune să atragă atenţia asupra unui segment de criminalitate cu care ne confruntăm şi care poate fi prevenit prin măsuri simple de precauţie care reduc oportunităţile pentru hoţi şi îi descurajează totodată” declară polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Iaşi.

O cercetare recentă realizată la nivelul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității care a analizat infracționalitatea comisă în municipiul Iași în anul 2014, a relevant câteva aspecte importante în ceea ce privește furturile din buzunare, genți, etc.:

  • cele mai frecvente moduri de operare folosite de infractori sunt sustragerea din buzunarul exterior al hainei victimei (50%) şi sustragerea din poşetă/ geantă/ rucsac a bunurilor (37%);
  • bunurile vizate de hoți au fost cu precădere telefoanele mobile pe care victimele le aveau asupra lor (aproape 65% din cazuri);
  • neatenţia/ neglijenţa victimei constituie una din cauzele favorizatoare producerii acestui gen de fapte, din analiză reieşind faptul că 46% dintre fapte au avut loc din această cauză, iar în 41% din cazuri, autorii au profitat de aglomeraţia din jur pentru a sustrage bunurile victimelor.
  • 68% dintre victimele hoților care fură din buzunare sunt femei. Dintre acestea, trei sferturi au vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani.

INFO

IPJ Iaşi

Str. Mihai Costăchescu, nr. 6, jud. Iaşi

Tel./Fax: 0232302107/0232302175

E-mail: ipjiasi@is.politiaromana.ro

Web: is.politiaromana.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Expoziția „SFR Infinit” – în deschiderea Les Films de Cannes à Iași

Scrie un comentariu: