Votati pentru ”Oamenii Timpului”

oamenii-timpului-afis

Întreaga campanie cuprinde mai multe etape, iar prima ediție va culmina cu Gala Oamenii Timpului. Gala se va desfășura pe 13 decembrie 2014 în Sala Mare a Teatrului Național “Vasile Alecsandri” din Iași. În cadrul galei, pianista Raluca Știrbăț va susține un concert caritabil, ale cărui fonduri vor fi donate cauzei Casa lui George Enescu din Mihăileni.

Conferința de presă în cadrul careia s-a lansat campania a fost gazduită de Muzeul Literaturii Române Iași.  Daniel Șandru – directorul revistei de cultură contemporană TIMPUL, Raluca Știrbăț  – pianistă și inițiatoare a campaniei pentru salvarea casei lui George Enescu din Mihăileni, Botoșani, Dan Lungu – directorul Muzeului Literaturii Române Iași), Gabriel Cheșcu – redactor-șef al revistei de cultură contemporană TIMPUL și Andrei Giurgia – editor coordonator al revistei de cultură contemporană TIMPUL au discutat despre importanța unei astfel de campanii în peisajul cultural românesc.

Daniel Șandru a precizat că unul dintre viitoarele scopuri ale campaniei este să ajungă națională, sub forma unei caravane culturale în cele mai mari orașe ale României, pentru a premia oamenii valoroși de acolo.

In cadrul aceluiasi eveniment, Revista de cultură contemporană Timpul a lansat, alături de Asociația Studenților Jurnaliști Iași  (ASJ), numărul din luna octombrie 2014 a revistei. Aceasta conține și un supliment de 16 pagini, dedicat Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), ediția a II-a – realizat în întregime de membrii Asociației Studenților Jurnaliști Iași.

Echipa Campaniei OAMENII TIMPULUI invită publicul interesat de acest eveniment să își exprime voturile cu privire la nominalizații pentru Premiile OAMENII TIMPULUI pe platforma electronică asigurată de www.oameniitimpului.ro, în perioada 24 octombrie – 1 decembrie 2014.

Întrucât prețuirea valorilor Iașului înseamnă și un vot responsabil, invitația noastră este aceea de a trece în revistă toate informațiile cu privire la activitatea nominalizaților disponibile pe site înainte ca publicul să își exercite opțiunea.

Considerăm că votul publicului reprezintă o formă de implicare a membrilor comunității și de susținere a efortului de recunoaștere a acelor personalități și / sau organizații care, prin activitatea lor în cursul anului 2014, au întărit blazonul orașului nostru.

Rezultatele procesului de votare, înregistrate electronic pe site-ul www.oameniitimpului.ro, vor fi prezentate Juriului Național, a cărui decizie finală va fi luată în ședința de jurizare de pe data de 12 decembrie 2014.

Dincolo de votul publicului, având rol consultativ, decizia Juriului Național se va baza pe un proces specific de documentare cu privire la activitatea nominalizaților, urmare a căruia vor fi stabiliți câștigătorii Premiilor OAMENII TIMPULUI pentru fiecare dintre cele zece categorii.

Producătorul Galei: Editura Adenium Iași; Organizatori: Revista de cultură contemporană TIMPUL și Asociația Revistei Timpul (ART); Partener oficial: Asociația Studenților Jurnaliști

INFO

www.oameniitimpului.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Eunika – un spectacol in aer liber pentru toate varstele

Ziua Europeană a Limbilor la Casa Uniunii Europene de la Viena

Copiii olandezi descoperă limba română printre alte sonorităţi multilingve

Noaptea Albă a Galeriilor Iasi, 2017

Scrie un comentariu: