Câmpan & Câmpani – Arta în familie

Miercuri, 28 februarie 2018, de la orele 18.00, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul expoziţiei «Câmpan & Câmpani – Arta în familie», o expoziţie îngrijită de Mihai Pop şi Cristian A. Damian.

«Atunci când vor să înțeleagă cultura unei comunități, mulți se raportează la conceptul de zeitgeist (spirit al timpului) și eventual și la cel de spirit al locului (genius loci), ca la niște factori esențiali în fenomenul creației. Mai rar avem, însă, ocazia să surprindem un genius familiae (spirit al familiei*) și influența sa în opera unui artist. Expoziția de față este o invitație și o provocare în a identifica acest genius familiae în operele a 5 artiști Cluj-Napocaeni, tată și fii: Sorin Câmpan (pictor) și fiii Matei (sculptor), Andrei (pictor), Ana (graficiană) și Nicolae (ceramist), care expun pentru prima dată împreună.

În ciuda diversității disciplinelor abordate, a tehnicilor plastice explorate și a personalităților proprii, Câmpanii par să împărtășească un set subtil de modele interioare, niște direcții estetice și un bagaj tematic coerent.

Un prim punct comun ar fi o căutare ce se detașează clar de presiunea tendințelor curente. În vreme ce mare parte a artei actuale celebrează un soi de subiectivitate implozivă și dezvrăjirea lumii (Entzauberung), artiștii din familia Câmpan își “permit” să proiecteze cu măiestrie o dimensiune a genuinității, o încântare copilărească și uimirea în fața realității cuceritoare.

O altă trăsătură a Câmpanilor este interesul pentru relația dintre conștiință și timp. Elementele formale sunt doar punctul de plecare, lucrările s-ar putea descrie foarte bine ca “peisaje și portrete de timp”. În mod intuitiv, operele lor testează limitele temporalității, fie că transpun o ipostază a memoriei (peisajele lui Sorin și ale lui Andrei, grafica Anei), a imaginației (himerele spațiale ale lui Matei), sau a oniricului (Andrei). Ceasurile de ceramică ale lui Nicolae – obiecte funcționale cu un concept și design originale – manifestă fără echivoc această preocupare comună.

Chiar și în cazul unor opere care dezvăluie un act al memoriei cu o puternică amprentă de nostalgie, senzația persistentă e cea de timp prezent, de clipă vie. La fel ca lumina care are simultan proprietatea de undă și de particulă, timpul din lucrările artiștilor Câmpan se percepe atât ca flux liniar, cât și ca picături, momente ideale de prezent continuu, sau poate niște breșe în eternitate, Cronos se suprapune cu Kairos.

* Din familie mai fac parte Victoria (mama), graficiană care a renunțat la producția artistică în favoarea familiei și apoi a predării istoriei artei, și mezinii Alexie și Letiția, muzicieni.» (Letiţia Câmpan)

Sorin Câmpan (1940, Humoreni) trăiește la Cluj-Napoca. În 1968 a obținut diploma de licență în Pictură la Institutul de Arte Plastice“Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Din 1990 până în 2001 a predat Studiul desenului și al culorii la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca – Departamentul de Artă Fotografică și Video. Din 1968 până în 2017 ia parte la Salonul Anual Județean al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) Cluj-Napoca. În 1969 participă la expoziția colectivă organizată de UAP – filiala națională – la Torino, apoi la Bienala de la București (1970), Comemorativa 1850 în Cluj-Napoca (1974) etc. Între expozițiile personale le amintim pe cele din Arad (1977), Cluj-Napoca (Galeria Mică în 1971 și în 1975, la Galeria“Filo” în 1976 și în 1979, Galeria IMF în 1978, Galeria Institutului Lingvistic în 1989, Sala de Design a Institutului Politehnic în 1990). Cea mai recentă expoziție solo este Ora și locul din 2010, la Galeria Plan B Cluj-Napoca.

Matei Câmpan (1970, Cluj-Napoca) trăieşte şi lucrează la Sibiu şi Cluj-Napoca. Este absolvent al Liceului de Arte Vizuale “Romulus Ladea” (1988) și al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția Sculptură (1994), instituție unde a obținut și masteratul în Sculptură în 1996. Participă la expoziții de grup (de exemplu “Trialog”, Cluj-Napoca, 1994) și la expozițiile colective anuale ale filalei județene UAP Cluj-Napoca. Se specializează în feronerie, bijuterie, orfevrărie și cutlery. În 1993 participă la Simpozionul de Bijuterie de la Gratz (Austria), în 2017 la Simpozionul Internațional de Sculptură ArtForest din Sângeorz-Băi, Întâlnirea internațională a fierarilor din Budapesta și la Întâlnirea internațională a fierarilor de la Sfântu-Gheorghe. Lucrările sale fac parte din colecții private din țară și din străinătate.

Andrei Câmpan (1974, Cluj-Napoca), trăiește în orașul de pe Someș, unde a absolvit Universitatea de Artă și Design, secția Pictură (1998). În 2001 a încheiat și un masterat în Arheologie creștină la Universitatea“Babeș-Bolyai”. Pe lângă expozițiile anuale organizate de UAP Cluj-Napoca, din 1996 activitatea sa este legată de așa-numitul Grup al celor 5, transformat ulterior în Grupul celor 6 (Câmpan/ Kudor/ Pattantyus/ Piroșcă/ Pop/ Vartic) și 6+1 (când li s-a alăturat Ioan Sbârciu). Cele mai cunoscute expoziții ale acestui grup sunt Fin de siècle (1999) la Sala Dalles, București, și Grupul de 6+1la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca (2017). Alte participări semnificative la expoziții de grup sunt cele din 2005,Îngeri, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, din 2008,15 Hungarian and Romanian Painters(15 Pictori din Ungaria și România) la Galeria Plan B Cluj-Napoca. În 2009 expune cu un grup al Galeriei Plan B la Bienala de Artă Contemporană din Praga. În 2017 semnează expoziția de Dincolo de singurătate la Galeria Centrului de Cultură şi Artă al Județului Sălaj.

Ana Câmpan (1975, Cluj-Napoca) trăiește la Cluj-Napoca și Paris. Este absolventă a Liceului de Arte Vizuale “Romulus Ladea” (1994) și a Universității de Arte și Design, secția Grafică (1999). După activitatea în grafica de carte (la Editura “Casa Cărții de Stiință”), se specializează în web designer și grafică publicitară (Aevum, Cluj-Napoca).

Nicolae Câmpan (1977, Cluj-Napoca) trăiește și lucrează la Cluj-Napoca. În 1996 își încheie studiile liceale la “Romulus Ladea”, secția Ceramică. În 2001 devine absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, departamentul Ceramică–Sticlă–Metal. În 2001 urma un stagiu la secția de design a Fabricii de cristal din Ajka (Ungaria). În 2003 expune la galeria Espace Contemporain din Vézelay (Franța) alături de alți artiști. Între 2003 și 2009 participă la expozițiile județene organizate de Uniunea Artiștilor Plastici din Cluj-Napoca, la expozițiile de grup din cadrul Zilelor Matei Corvin (2003 și 2004), la târgurile de artă tradițională de la Muzeul Satului, de la Muzeul Țăranului Român, de la Craii de Curtea Veche din București și la Festivalul Proetnica din Sighișoara. Din 2014 este invitat constant al Festivalului Internațional de Ceramică Contemporană Caolin.

Expoziţia este organizată de Galeria Plan B Cluj-Napoca, în colaborare cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Partener media: Modernism.ro

INFO

ICR VENETIA

www.icr.ro

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Cuvinte cheie: , ,

Scrie un comentariu: