Editura Lifestyle a publicat recent o carte interesanta pentru toti fumatorii care isi propun sa scape de dependenta: ”Formula antifumat – Calea revoluţionară de a te lăsa de fumat”, de Robert West, impreuna cu Chris Smyth si Jamie Wast
POŢI SĂ TE LAŞI DE FUMAT PENTRU TOTDEAUNA!
Profesorul Robert West, o autoritate mondială în problemele legate de fumat şi de adicţii, îţi dezvăluie ADEVĂRUL despre renunţarea la fumat: nu există o singură cură miraculoasă, un „glonţ magic“ sau o metodă de a te lăsa de fumat care să funcţioneze garantat pentru oricine, oricând. În schimb, Formula antifumat este sursa credibilă, bazată pe cercetări ştiinţifice de calitate, de care ai nevoie.
Vrei să te laşi de fumat? Citeşte cartea de faţă şi vei afla:
- ce ne spune ştiinţa despre motivele pentru care ne este greu să ne lăsăm de fumat;
- că nu există tentativă nereuşită — fiecare zi în care nu fumezi este un pas înainte pe drumul spre un succes de durată;
- care sunt cele 29 de ingrediente utile în încercarea de a te lăsa de fumat şi cum acţionează ele.
Înarmat cu aceste informaţii şi cu experienţa ta, îţi vei maximiza şansele de reuşită. Explicaţia ştiinţifică a motivelor pentru care fumezi îţi va folosi pentru că:
- te va asigura că nu eşti vinovat de dificultăţile întâmpinate până acum în tentativele de a te lăsa;
- după ce-ţi cunoşti inamicul şi trucurile la care poate recurge, eşti mai bine pregătit să te aperi;
- vei înţelege de ce nu există o metodă unică de renunţare la fumat.
Doar tu poţi să alegi elementele optime pentru Formula TA antifumat.
DESPRE AUTOR
Robert West este profesor de psihologie medicală şi director al Centrului de Studii privind Tutunul de la University College din Londra. A fost un membru important al serviciilor antifumat din Marea Britanie şi pregăteşte regulat consilierii din cadrul programului. Locuieşte la Londra. Mai multe detalii puteţi afla vizitând http://www.rjwest.co.uk
DATE TEHNICE
Autor: Prof. Robert West împreună cu Chris Smyth şi Jamie West. Traducere din limba engleză de Constantin Dumitru-Palcus. Colecţia: Citeşte sănătos; Preţ: 35.00 lei; Titlul original: The SmokeFree Formula. A Revolutionary Way to Stop Smoking Now; Limba originală: engleză; Anul apariţiei: 2014; Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape; ISBN: 978-606-8566-28-3;Nr. de pagini: 336
INFO
Grupul Editorial Trei
Editura Lifestyle