Cadoul Vunk de Craciun: un scurtmetraj emotionant pentru fanii trupei

“Doar o iarna de adio” se numeste filmul pe care Vunk il lanseaza astazi ca parte a mesajului pe care trupa vrea sa-l trimita fanilor lor de Sarbatori.  Trupa si-a invitat fanii sa le spuna care sunt oamenii, lucrurile, starile care le vor lipsi de aceste Sarbatori si a realizat un colaj, intr-un film foarte emotionant.

Filmare ''Doar o iarna de adio''

In film, un scurtmetraj de 4 minute, apare un brad care este impodobit doar pe jumatate, cealalta jumatate fiind completata de globurile pe care chiar fanii isi scriu singuri mesajele de dor la invitatia membrilor trupei.

Filmarea asta este una dintre cele mai de suflet pentru mine si pentru baietii din trupa. Si asta pentru ca multi dintre fanii nostri s-au deschis in fata noastra, si-au pus sufletul “pe tava” si au impartasit cu noi dorul lor. Am primit aproape 150 de mailuri si le-am citit pe toate. Pe unele chiar de doua ori, pentru ca sunt extrem de emotionante si am putut sa inteleg, inca o data, cat de important este sa ne bucuram mereu de cei pe care-i iubim, nu doar de sarbatori, sa ne cream si vise impreuna cu ei, nu doar amintiri. Le multumesc tuturor celor care au incredere in noi si si-au deschis sufletele in fata noastra pentru acest film“, a spus Cornel Ilie, liderul trupei VUNK.

Aproape 150 de mesaje au fost trimise de fani in mai putin de 24 de ore pentru acest film emotionant. De la dorul fata de un tata si un sot plecat in Afganistan, pina la dorul de parintii care nu mai sunt in viata sau dorul de iubiri pierdute, fiecare mesaj este o poveste emotionanta despre ce ne lipseste de Sarbatori – cel mai adesea, caldura si iubirea celor dragi.

Filmul incepe cu mesajul “Fiecare dintre noi este lipsa cuiva” si se incheie cu “Golul din suflet poate fi luminat de cine nu te-astepti. Iubeste lumea. Craciun fericit!”.

Scurtmetrajul are drept coloana sonora o versiune adaptata a hitului VUNK, “Doar o noapte de adio”, lansat in 2002 pe albumul “In haine noi”. Toate mesajele primite pentru acest film vor fi publicate luni, 23 decembrie, pe pagina oficial de Facebook a trupei.

INFO

facebook/vunkofficial

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: