BRUM lanseaza ”The Spot” la Iasi @Times

La începutul anului 2017, BRUM se va afla în turneu de promovare a noului material discografic, ”The Spot”, care va fi lansat sub formă de EP. Dupa primele concerte din turneu (București,Sibiu, Cluj, Timișoara, Tîrgu-Mureș), BRUM ajunge in Iasi la TIMES!

Cătălin Vastagu, Anghel Mailat şi Radu Pieloiu activează în formula actuală din anul 2012 iar proiectul a derivat din Brum Conspiracy si Bumbapa, binecunoscute scenei româneşti prin concertele lor în deschidere la band-uri ca Unkle, Tricky, Sofa Surfers, Pink Martini, Brain Damage şi din cadrul multor festivaluri şi cluburi din Europa.

La sfârșitul anului 2014, cei trei muzicieni au fost nominalizați la categoria “Best Electro”, la prima ediție a Premiilor Revistei Sunete.

În luna aprilie 2015 se lansează Today, albumul de debut BRUM, acesta fiind lansat şi pe suport fizic, insă nu sub forma tradiţionalului disc/CD ci sub forma unui “post card cu magnet”, cu 100 de grafici-artwork unicat, lucrând cu peste 30 de artişti grafici, atât din România cât şi din străinătate. De la artişti consacraţi până la copii dintr-o grădiniţă din Timişoara, cele 100 grafici unicat cuprind mai multe ramuri artistice: grafică digitală, pictură, fotografie, grafică de şevalet, poezie şi altele.

Muzica celor trei BRUM este aproape de tine. Parcă o cunoști de dinainte de undeva. Au sound cât cuprinde și nu le e rușine să o arate. Vă recomand să îi prindeți odată pe undeva și vă garantez că nu o să regretați. Ba mai mult, sunt sigur că o să reveniți […] Brum, contrar numelui, nu este deloc zgomot, ci 100% semnal audio util, de cea mai bună calitate, live sau pe bandă” – Vlad Popescu/Rastaman Ene Grozavul – Revista Sunete, Ediție aniversară 10 ani, Octombrie, 2013.

BRUM = zgomot perturbator la ieșirea amplificatoarelor de audiofrecvență, datorat alimentării lor de la rețeaua de curent electric alternativ.

Trio experimental electro într-un mix de stiluri moderne cu bas si tobe live, chitare şi sinthuri agresive sau ambientale, voci minimale bine încadrate în aranjamente spaţiale. Componenta: Cătălin Vaștagu (Bumbapa, Brum Conspiracy) – chitară, instrumente electronice; Radu Pieloiu (SS3, Alexandrina, Helen) – tobe; Anghel Mailat (Traveler Trio, Norzeatic Live Band si proiecte experimentale de jazz) – bass;

INTRARE

Pret bilet: 10 Lei până în dată de 2 Februarie se găsesc la TIMES; 20 Lei în seară evenimentului. Info & Rezervări: 0751 118 386

INFO

Times

Str. Codrescu 6, Iasi (în spatele căminului studențesc Gaudeamus)

www.facebook.com/TIMESOCLOCK

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

DEGEȚICA | Teatrul Luceafarul Iasi

Mireasa mortului | Cinema Ateneu

Inimă de foc: Neînfricata | Cinema Ateneu

Downton Abbey: O nouă eră | Cinema Ateneu

Cuvinte cheie: , ,

Scrie un comentariu: