British Documentary, editia 2015

british-doc-2015

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA prezintă la Iaşi cea de a cincea ediţie a proiectului “British Documentary”, începând cu data de 6 martie 2015. Seria de filme documentare de anul acesta include 10 proiecții care vor avea loc  în perioada 6 martie –24 aprilie 2015, în zilele de vineri, începând cu ora 18.00,  la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” (B-dul Carol I, Parcul Copou).

Ca şi la ediţiile anterioare, filmele care vor fi prezentate au fost nominalizate sau câştigătoare ale premiilor acordate la Festivalul de film documentar Grierson, din Marea Britanie, în ultimii ani.

Diversitatea temelor abordate rămâne o caracteristică a „British Documentary”: probleme ale lumii contemporane – escaladarea extremismului religios – seria fiind deschisă cu un documentar despre scriitorul Salman Rushdie, acuzat de blasfemie și urmărit 10 ani de o condamnare la moarte, conflictele armate din Siria și din alte zone ale lumii, redefinirea și acceptarea sexualității, statutul femeii în societăți represive, teme artistice – fotografia de artă, celebrul gen cinematografic ”road movie”, subiecte ştiinţifice –  istoria energiei.

Filmele sunt subtitrate în limba română. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

UPDATE : Din pricina unor evenimente neasteptate ce nu au putut fi prevazute de British Council difuzarea filmelor alocate zilei de vineri, 24 aprilie a fost reprogramata pentru  ziua de joi, 23 aprilie. Cu aceasta ocazie sunteti invitati sa urmariti ultimele doua filme documentare din cadrul British Documentary, “Regina adolescenta a frumusetii” si “In lumina reflectoarelor: Norman Parkinson”, joi, 23 aprilie, incepand cu ora 18:00, la Casa de Cultura “Mihai Ursachi”.

PROGRAM

  • 6 martie – 18.00 „CONDAMNAREA LA MOARTE – POVESTEA LUI SALMAN” (82 min.)
  • 13 martie – 18.00 „SALMA” (91 min.)
  • 20 martie – 18.00 „ORDINE ȘI DEZORDINE: POVESTEA ENERGIEI” (60 min.)
    19.00 „SIRIA: ÎNTRE FRONTURI” (49 min.)
  • 27 martie – 18.00 „ZONA DE SIGURANȚĂ: CÂMPURILE MORȚII SRI LANKA” (96 min.)
  • 3 aprilie – 18.00 „BĂIATUL DE PE PLAJĂ” (28 min.)
    18.30 „PRIBEGII ȘOSELELOR” (91 min.)
  • 17 aprilie – 18.00 „PROBLEMA AJUTORULUI UMANITAR” (120 min.)
  • 23 aprilie – 18.00 „ REGINA ADOLESCENTĂ A FRUMUSEȚII” (58 min.)
    19.00 „ ÎN LUMINA REFLECTOARELOR: NORMAN PARKINSON” (75 min.)

FILME

Condamnarea la moarte: povestea lui Salman – 2012, Jill Nichols, 82 min.

1Salman Rushdie dezvăluie, pentru prima dată, adevărul celor 10 ani în care a stat ascuns ca urmare a condamnării la moarte proclamate de ayatolahul iranian Khomeini. Documentarul coincide cu publicarea ultimului volum al scriitorului, „Joseph Anton: Memorii”, prezentând o serie de interviuri realizate de Alan Yentob, cu Salman Rushdie însuşi și ofițerii însărcinați cu protecția sa, cu membrii familiei lui Rushdie și prietenii săi apropiați.

Siria: între fronturi – 2013, Olly Lambert, 49 min.

2Regizorul Olly Lambert explorează zona râului sirian Orontes și documentează pozițiile de ambele părți ale frontului sirian: cea a guvernului și a președintelui Assad și cea a unei grupări de opoziție – Armata Siriană Liberă, într-un documentar fără precedent, considerat a fi cel mai important material jurnalistic realizat pe teritoriul Siriei. Documentarul este câștigătorul a numeroase premii printre care BAFTA, David Bloom și Grierson.

Salma – 2013, Kim Longinotto, 91 min.

3Odată ajunsă la pubertate, Salma a fost obligată să-și petreacă următorii nouă ani izolată într-o cameră din casa familiei sale. În pofida tuturor greutăților întâmpinate și a privării de libertate, Salma reușește să își găsească un refugiu scriind poezii, care ajung să fie publicate cu ajutorul mamei sale. Lipsa accesului la educație, discriminarea femeilor și rolul de opresiv al comunității în deciziile membrilor săi sunt doar câteva din problemele ridicate în documentarul realizat de Kim Longinotto, regizoare câştigătoare a numeroase premii internaţionale.

Ordine și dezordine: povestea energiei – 2012, Nic Stacey, 60 min.

4Profesorul Jim Al-Khalili dezvăluie povestea uluitoare a felului în care au fost descoperite legile care guvernează universul. Energia este de o importanță vitală pentru noi toți, însă, ce este ea mai exact? Profesorul Jim Al-Khalili investighează un set de legi ale fizicii care leagă toate elementele lumii noastre, de la motoare la oameni și stele. Ceea ce aflăm este că energia, atât de importantă în viața de zi cu zi, ne ajută să înțelegem mecanismele din spatele întregului univers.

Zona de siguranță – Câmpurile morții din Sri Lanka – 2013, Callum Macrae, 96 min.

5Câștigător al premiului publicului în 2013 la Festivalul de Film Internațional pentru Drepturile Omului de la Nuremberg, documentarul lui Callum Macrae urmărește evenimentele tragice ale ultimelor luni ale războiului civil din Sri Lanka, prezentând cu acuratețe unele dintre cele mai grave crime de război și împotriva umanității. Mărturie stau relatările supraviețuitorilor și materialele video înregistrate atât de victime, cât și de uzurpatori.

Pribegii şoselelor – 2012, Chris Cottam, 91 min.

6Rich Hall ne poartă într-o călătorie personală pentru a defini ce anume caracterizează filmele genului road movie. Încă de la începuturile cinematografiei americane, road movie-ul a fost sinonim cu cultura americană, iar filme precum Bonnie și Clyde, Fructele mâniei și Thelma și Louise au demonstrat memorabil acest lucru. Umorul caracteristic lui Rich Hall, prezentatorul documentarului, urmărește inclusiv modul în care contextul social, economic și politic au contribuit la redefinirea genului artistic.

Problema cu ajutorul umanitar – 2012, Ricardo Pollack, 120 min.

7Acum 45 de ani, un grup de tineri și-a propus să ofere sprijin victimelor zonelor de conflict, însă au realizat în scurt timp că până și cele mai bune intenții pot fi contestate în fața pericolului iminent. „Problema cu ajutorul umanitar” analizează îndeaproape întâmplările care au avut loc de-a lungul celor mai mari dezastre umanitare din ultimii 50 de ani. În pofida bunelor intenții, să fi fost ajutorul acordat mai degrabă o piedică?

Băiatul de pe plajă – 2013, Emil Langballe, 28 min.

8Juma este șomer și, ca majoritatea tinerilor kenyeni, visează la o viață mai bună peste hotare. Într-o zi o întâlnește pe Lynn, din Marea Britanie, și deodată Europa pare a să fie mult mai aproape. Câștigător al premiului la categoria „Cel mai bun documentar de scurt-metraj” la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, documentarul lui Emil Langballe surprinde complicațiile unei forme de turism aparte, în care promisiunile constituie principala sursă de atracție.

Regina adolescentă a frumuseții – 2012, Dan Murdoch, 58 min.

9Documentarul lui Dan Murdoch aruncă o privire în culisele concursurilor de frumusețe și pune sub semnul întrebării artificialitatea unor astfel de evenimente. Protagonista documentarului, primul adolescent din Marea Britanie care a făcut o operaţie de schimbare de sex, dezvăluie toate provocările întâmpinate în încercarea de a-și accepta și destăinui propria identitate, de la operațiile estetice până la tentativele de suicid.

În lumina reflectoarelor: Norman Parkinson – 2013, Nicola Roberts, 75 min.

10Norman Parkinson este cunoscut atât pentru îndelungata sa carieră ca fotograf revoluționar în domeniul modei, cât şi drept un personaj excentric, pasionat de gastronomie, care și-a creat propria marcă de cârnați. Fotografiile impresionante, precum și înregistrări ce până acum nu au fost accesibile publicului constituie farmecul aparte şi ineditul acestui documentar, alături de interviuri cu Iman, Jerry Hall, Carmen Dell’Orefice și Grace Coddington, directorul de creație al prestigioasei reviste de modă Vogue.

INFO

www.britishcouncil.ro

PE ACEEASI TEMA:

KineDok prezinta ”Turism” @Meru Iasi

Proiectie de filme despre mediu la Hubrica: Chasing Ice

Clubul Cinefililor va invita la film: “Love & Anarchy”, regizat de LINA WERTMULLER

Filmul TVR Iaşi “25, o istorie călătoare” proiectat la Ateneul din Iasi

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Discuţie despre lucrarea ”Banner” (de Dan Acostioaei) cu Dan Acostioaei şi Nebojša Milikić, moderată de către Vahida Ramujkić.

Russian Cossack State Dance Company, cea mai buna companie ruseasca din lume vine la Iasi

Seara de film german: Herta Müller – Alfabetul fricii(2015, 56 min)

Artisti romani participa la Designblok – Prague Design and Fashion Week 2017

Scrie un comentariu: