Bradul cu spectacole, la Teatrul Luceafărul

Teatrul Luceafărul a pregătit pentru fanii săi o nouă surpriză de sezon, instalând în foyerul principal un brad de Crăciun foarte original. E un brad cu spectacole, care își propune să le reamintească spectatorilor o serie de momente dintre cele mai reușite ale anului 2018.

Bradul are și podoabe clasice (globuri, ghirlande de lumini etc.), dar și ornamente personalizate, iar steluța din vârf este, desigur, Luceafărul! Cele mai de succes titluri de pe afișul ultimelor 12 luni pot fi văzute în interiorul unor globuri transparente atârnate pe ramurile coniferului.

Stau agățate astfel secvențe din premierele acestui an: Frumoasa și Bestia după Frații Grimm, O poveste japoneză (realizată de tandemul venit tocmai din Statele Unite ale Americii, Irina Niculescu și John Lewandowski, creație triplu premiată la Festivalul Internațional Puck Cluj Napoca, cu Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru regie – Irina Niculescu și Premiul pentru interpretare – Liliana Mavriș Vârlan), Amintiri din copilărie după Ion Creangă, Istorie la persoana I (spectacol de teatru devised, pentru tineret), L-am visat pe Moș Crăciun, dar și din spectacolele care au fost selectate la manifestări teatrale în străinătate: Capra cu trei iezi – Festivalul de la Xian China; Hansel și Gretel, turneu la Londra, Manchester, Leeds, Glasgow, Edinburgh etc.

Instantaneele acestea au rostul de a rememora și evenimentele de amploare internațională realizate de instituție, precum Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (ediția a XI-a, 4-11 octombrie), o sărbătoare a artei scenice care a adus la Iași peste 400 de artiști de pe cinci continente și a atras peste 34.500 de spectatori în cele 19 locuri din oraș unde s-a desfășurat.

În planul creației de spectacole, două noi producții se află în faze avansate de repetiție și le vor fi prezentate spectatorilor în ianuarie, respectiv, februarie: Petrică și Lupul după S. Prokofiev (regia Ion Ciubotaru) și Alice după C. Lewis (regia Gavriil Pinte).

INFO

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi

Str. Grigore Ureche nr. 5 Iaşi

Telefon: 0232-212662

E-mail: teatrul_luceafarul@yahoo.com

Web:www.luceafarul-theatre.ro‎

FBwww.facebook.com/teatrul.luceafaruliasi

PE ACEEASI TEMA:

Teatrul Luceafărul, la prestigiosul Festival Internațional de Teatru de la Sibiu

Festivalul de teatru școlar “Hai la teatru!” reunește peste 600 de elevi-artiști

”SCUFIȚA ROȘIE” la Teatrul Luceafarul

Spectacolul „Peștișorul de aur” la Teatrul Luceafărul

ULTIMELE ARTICOLE PUBLICATE:

Tiki Nights | Retro Night – ediția a II-a

Tiki Nights with Guest | Q o d ë s

Tiki Nights with Guest | Pepe

Vernisaj – expoziția de fotografie “Geto-Dacii”

Scrie un comentariu: